Poşta Română ar putea avea, de la începutul anului viitor, o secţiune pentru servicii financiare, în prezent fiind analizate două oferte depuse din partea unor bănci comerciale, a declarat astăzi Alexandru Petrescu, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), citat de surse din presă.
Oficialul CNPR a explicat: "Am avut o procedură de selecţie a unui partener şi astăzi suntem cu două oferte în faţă într-o comisie constituită la nivelul Poştei, care analizează cea mai bună ofertă. La începutul anului 2015, vrem să lansăm Poşta Română Servicii Financiare - un portofoliu de produse financiare în care veţi putea găsi un vehicul electronic de distribuţie a pensiilor. Vom avea cont curent, vom avea transfer de bani, vom avea un cont de salariu, împrumuturi de până la 3.000 de euro pe 36 de luni etc. Odată lansate aceste produse, şi segmentele de clienţi se diversifică".
În legătură cu activitatea Poşta Română Broker de Asigurare (firmă lansată în noiembrie), Petrescu a menţionat că au fost încheiate 28 de poliţe la Oficiul poştal 39 din Capitală.
"Poşta trebuie să fie parte a unui Masterplan tehnologic. Anul 2015 este unul de o importanţă majoră pentru CNPR. Astăzi, avem oficii poştale în care se încheie poliţe de asigurări. După o lună şi jumătate de funcţionare a Brokerului de asigurări, la Oficiul 39 Bucureşti se încheiaseră 28 de poliţe de asigurare, peste media lunară a unui broker bun în România. Vorbim clar despre un flux de venit pe care vrem să-l-securizăm şi pe care ne putem baza pentru anul viitor", a mai arătat Alexandru Petrescu.