Alexandru Vişinescu nu există

"Nu e vorba de ani, ci de momentul în care înţelegi în ce fel de lume trăieşti".

Cu siguranţă, "Procesul" nu face parte dintre lecturile lui A.Vişinescu. Nici ale multora dintre cei care au organizat, condus şi profitat de poziţia lor privilegiată în lumea concentraţionar-distructivă organizată în "Lagărul Sovietic", după calapodul celei înfăţişate de Kafka. O lume în care Răul, proteic şi de neocolit, rămîne în mod ciudat ascuns privirii "omului obşnuit", pînă în momentul în care, întîmplător sau nu, prea puţin contează, începe să fie înghiţit de masa lui atotdistrugătoare. Fie vorba între noi, nici astăzi, Kafka nu este o lectură "la modă". Mă rog, lectura critică şi mai ales cea a clasicilor (incomozi!) nu mai este de mult "trendy", nici măcar prin "facultăţile umaniste" (Ce ciudat şi spart sună sintagma aceasta, astăzi!!!). Nu mulţi dintre cei care termină o facultate în România au auzit măcar de această construcţie romanescă. Necum să o citească! Cu atît mai puţin să mediteze pe marginea universului pe care îl înfăţişează. Nici prin Europa mai civilizată lucrurile nu stau, chiar prea mult, altfel. Ultimul mare intelectual care s-a exersat consistent asupra lumii lui Kafka, cea reală şi cea imaginată de el, a fost Elias Canetti şi asta pe la sfîrşitul anilor '60. ("Der andere Prozess", Carl Hanser Verlag, 1968).

Într-un mod cu totul neobişnuit, dar deloc întîmplător, Kafka a devenit un "autor interesant" în România celui de-al doilea deceniu, al acestui nou mileniu care pare hotărît să facă o amplă recapitulare a relelor lăsate moştenire de cel care l-a precedat. În lumea Răului Absolut pe care o înfăţişază Kafka, "Justiţia", contrafăcută şi complet aservită Puterii, joacă un rol decisiv. Exact ca în România de astăzi! Ştiu, între Jozef K. şi A. Vişinescu, nu sunt prea multe asemănări, ba chiar dimpotrivă. Primul tocmai împlinise 30 de ani şi nu făcuse nimic rău, în raport cu legea; cel puţin aceasta era convingerea lui intimă! Cel de-al doilea este octogenar şi, deşi ştie că a făcut rău, refuză să joace de bună voie rolul "Vinovatului", cu atît mai puţin pe cel al "Ţapului Ispăşitor". Prin urmare, Justiţia din România îi aruncă în faţă acuzaţia de "Genocid" şi, după evoluţia evenimentelor, foarte probabil, îi va dresa un proces, pe această bază! O abordare juridică, dar mai ales politică, cu şanse 100% de a mai rata o temă crucială a societăţii româneşti, respectiv de a prăbuşi eşafodajul şi aşa fragil al credibilităţii Justiţiei noastre, în hăul ridicolului şi al discreditării profesionale.

Codificarea crimei de "Genocid" este o achiziţie relativ recentă a Dreptului Internaţional şi are un pronunţat caracter istoric. "Convenţia pentru Prevenirea şi Pedepsirea Crimei de Genocid" a primit confirmare şi validitate universală sub egida ONU, în 1948. Oricine citeşte definiţia dată de Convenţie, la art. 2, înţelege uşor eroarea de abordare a cazului Vişinescu. Textul stabileşte actele care pot cădea sub incidenţa conceptului juridic de genocid şi le pune în legătură de necesitate cu finalitatea lor, la rîndul ei explicit formulată. Finalitatea se referă la acte a căror intenţie este distrugerea în totalitate sau parţială a unei naţiuni, a unor grupuri etnice, rasiale sau religioase! Iar actele propriu zise sunt: "uciderea membrilor grupului, cauzarea de grave leziuni corporale şi mentale membrilor grupului, impunerea deliberată a unor condiţii de viaţă calculate să producă distrugerea sa fizică, în totalitate sau parţial; impunerea de măsuri capabile să prevină naşterile în cadrul grupului; transferul forţat al copiilor născuţi în grupul respectiv, către un alt grup." Conceptul juridic, astfel formulat, acoperă concomitent responsabilitatea decidenţilor politici, sau administrativi, care au preconizat şi impus, chiar prin "lege", asemenea măsuri, cît şi pe cea a celor care au pus în practică măsurile respective. Cei care s-au grăbit să deschidă "Cazul Vişinescu" sub acuzaţia de genocid s-au bazat, foarte probabil, pe formularea din definiţie care se referă la "impunerea deliberată a unor condiţii de viaţă calculate să producă distrugerea fizică, totală sau parţială", care poate fi probată juridic, satisfăcător, în acest caz. Lipseşte însă, condiţia necesară! Deţinuţii închisorilor de exterminare din România totalitar-sovietizată, sistem din care A.Vişinescu a făcut parte, nu constituie un grup specific, etnic, rasial sau religios! Mai rămîne disponibilă interpretarea potrivit căreia Naţiunea Română, ca întreg, a fost obiectul genocidului, iar închisorile de exterminare au contribuit la distrugerea parţială a acestui grup! Nu insist asupra dificultăţilor juridice, căci aici principala dificultate devine politică. Într-un asemea proces, A. Vişinescu dispare! "Inculpatul" nu poate fi redus la persoana sa, chiar dacă responsabilităţile sale pot fi individualizate. Singurul subiect al unui asemenea proces este "comunismul" însuşi, de fapt cei care au organizat, condus şi beneficiat de pe urma "distrugerii naţiunii române", prin regimul carceral-distrugător, al boşevizării României. Nu există nici un motiv să credem că cei care au început instrumentarea cazului Vişinescu au în vedere o asemenea desfăşurare procesuală! E o pălărie mult prea mare pentru capul Justiţiei noastre şi încă şi mai mare pentru o clasă politică incapabilă să accepte, în întregime, nici măcar demersul diluat al condamnării politice a comunismului! Fie vorba între noi, condamnarea, fie şi simbolică, a regimurilor comuniste nu a putut fi obţinută nici în Consiliul Europei, o instituţie care a pretins să dea normele şi soluţiile reconstrucţiei democratice a Europei post război rece! Umbra Moscovei, încă e prea lungă şi prea cuprinzătoare!