Alianţa "Nestle" - "R&R Ice Cream" devine funcţională

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 octombrie 2016

Alianţa "Nestle" - "R&R Ice Cream" devine funcţională

Proiectul comun, grupul "Froneri", vinde îngheţată şi alimente congelate în peste 20 de ţări

Gigantul alimentar elveţian "Nestle" SA, cel mai mare din lume, şi "R&R Ice Cream" din Marea Britanie au finalizat tranzacţia ce dă naştere grupului "Froneri", care vinde îngheţată şi alimente congelate în peste 20 de ţări.

"Froneri" a anunţat: "Cu vânzări de circa 2,6 miliarde de euro, Froneri va opera în 22 de ţări din întreaga lume şi va avea aproximativ 15.000 de salariaţi".

Proiectul mixt, anunţat în luna aprilie, este deţinut în proporţii egale de "Nestle" şi R&R. Acesta va derula operaţiuni pe segmentul producţiei de îngheţată în Europa, Orientul Mijlociu, Argentina, Australia, Brazilia, Filipine şi Africa de Sud. Grupul mai include operaţiunile europene cu alimente congelate ale "Nestle", excluzându-le pe cele cu pizza şi cele retail cu hrană congelată din Italia, precum şi pe cele cu lactate refrigerate din Filipine.

Termenii tranzacţiei nu au fost dezvăluiţi.

Conform anunţului din această primăvară, Luis Cantarell, directorul "Nestle" pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, va fi preşedintele Consiliului de Administraţie al "Froneri". Acest consiliu va fi compus din trei directori de la "Nestle" şi trei de la firma franceză de investiţii "PAI Partners", care deţine R&R. Directorul R&R, Ibrahim Najafi, va fi directorul executiv al noii societăţi.

"Nestle" îşi va păstra operaţiunile de producţie a îngheţatei din Asia şi majoritatea celor din America de Nord şi America Latină, precum şi poziţia de al doilea producător mondial de îngheţată, după "Unilever".

Grupul elveţian este parte şi în alte societăţi mixte, una cu producătorul american de cereale "General Mills" şi una cu producătorul francez de lactate "Lactalis".

Piaţa îngheţatei este supusă presiunilor, pe măsură ce consumatorii caută opţiuni mai sănătoase, orientându-se către micii producători.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb