ALIANŢĂ OMV-TRANSGAZ Nabucco, util pentru transportul gazelor din Marea Neagră

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 21 august 2013

Nabucco, util pentru transportul gazelor din Marea Neagră

OMV şi Transgaz vor să împrumute Nabucco, ca să evite insolvenţa gazoductului

Proiectul gazoductului Nabucco nu a fost selectat de consorţiul Shah Deniz pentru transportul gazelor azere către Europa. Astfel, acţionarii Nabucco îşi pierd banii investiţi în lucrările de inginerie şi proiectare, de securizare a traseului şi obţinere a avizelor. Însă aceste active ale gazoductului nu sunt complet nevaloroase, motiv pentru care OMV şi Transgaz s-au aliat pentru a finanţa închiderea controlată a companiei de proiect. Astfel, sunt şanse mari ca cele două societăţi să preia activele Nabucco pentru a le valorifica, parţial, şi pentru transportul gazelor din Marea Neagră, unde explorează de zor Petrom şi Exxon. De altfel, şeful OMV, Gerhard Roiss, a anunţat, după eşecul Nabucco, că grupul austriac vrea să-şi construiască propriul gazoduct pentru a aduce în România şi în Europa potenţialele rezerve uriaşe de gaze pe care le va extrage din Marea Neagră. Nu este exclus, potrivit unor voci din piaţă, ca o parte din activele Nabucco să fie înstrăinate către alte companii, traseul gazoductului din Turcia fiind printre cele mai atractive.

Acţionarii transportatorului naţional de gaze Transgaz sunt convocaţi, pe 23 septembrie, să aprobe participarea companiei împreună cu OMV la acordarea unui împrumut în valoare totală de maxim 7,5 milioane euro către compania de proiect pentru Nabucco (NIC). Creditul (din care cota Transgaz nu va depăşi 50%) este purtător de dobândă şi va fi garantat cu active viabile aparţinând NIC, destinat să acopere nevoia de lichidităţi a companiei de proiect Nabucco pentru evitarea situaţiei de insolvenţă şi a procedurilor legale aferente (inclusiv pierderea controlului asupra companiei NIC în favoarea unui lichidator). Banii asigură închiderea controlată a societăţii şi o valorificare mai bună a activelor decât în varianta insolvenţei.

Surse din piaţa gazelor ne-au spus că alianţa strategică dintre OMV şi Transgaz pentru creditarea NIC are ca miză preluarea controlului asupra activelor defunctului gazoduct Nabucco, miza fiind transportul gazelor din Marea Neagră (unde explorările realizate de Petrom şi Exxon au date preliminare extrem de promiţătoare). Astfel, cele două companii vor să-şi reducă pierderile din Nabucco şi să-şi optimizeze costurile cu aducerea gazelor la ţărm.

Sursele noastre mai spun că parteneriatul dintre OMV şi Transgaz este important pentru ţara noastră pentru că grupul austriac poate alege şi altă rută de transport pentru hidrocarburile din Marea Neagră. Mai mult, există voci în piaţă care spun că traseul Nabucco pe teritoriul Turciei este interesant pentru multe companii.

Insolvenţa NIC ar conduce, potrivit surselor noastre, la o valorificare a activelor la un preţ derizoriu, iar banii obţinuţi ar ajunge doar pentru plata creditorilor (facturile restante ar fi de circa 7,5 milioane euro).

În aceste condiţii, acţionarii Nabucco (transportatorii de gaze din Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi OMV) vor pierde toţi banii investiţi.

Pe 23 septembrie, acţionarii Transgaz trebuie să mai aprobe închiderea controlată a Companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH Austria (NIC) şi a Companiilor Nabucco Naţionale, precum şi un buget de închidere controlată în valoare de 20 milioane euro. Acţionarii mai trebuie să avizeze participarea "Transgaz" SA cu un aport în numerar în valoare de maxim 1.340.000 euro la operaţiunea de majorare a capitalului social al Companiei Nabucco Gas Pipeline International GmbH Austria (NIC) pentru acoperirea deficitului de lichidităţi în valoare de 7.500.000 euro evidenţiat prin bugetul de închidere controlată, care să permită rambursarea împrumutului şi evitarea intrării în insolvenţă a NIC.

Sursele noastre mai afirmă că Ungaria nu va participa la majorarea de capital, iar Turcia şi Bulgaria nu şi-au anunţat intenţia privind închiderea NIC. Conducerea NIC trebuie să anunţe în această săptămână ce se întâmplă cu compania de proiect. În aceste condiţii, OMV şi Transgaz asigură premisele evitării falimentului prin oferta de împrumut. Sursele citate mai spun că sunt slabe şanse ca Turcia şi Bulgaria să mai dea bani pentru lichidarea Nabucco.

Imediat după anunţul eşecului Nabucco din iunie, autorităţile noastre au anunţat că au în derulare o analiză complexă a situaţiei energetice la nivel naţional şi regional, pornind de la diversele scenarii privind dezvoltarea Coridorului Sudic de gaze. Autorităţile au spus că au în vedere atât perspectivele resurselor interne de gaze, cât şi conectarea României la piaţa regională de gaze. "Opţiunile vizate de România (exploatarea rezervelor de hidrocarburi din platoul continental maritim, gazele naturale din şisturi) au potenţialul de a creşte şi mai mult independenţa energetică a ţării noastre. De asemenea, la nivel regional vom continua eforturile pentru realizarea proiectelor demarate, între care rămâne o prioritate proiectul AGRI. Aceste eforturi includ analizarea cu atenţie a tuturor oportunităţilor de diversificare a surselor de aprovizionare energetică", a anunţat, la vremea respectivă, ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă.

În iulie, preşedintele Traian Băsescu a primit, la Cotroceni, o delegaţie a OMV - Petrom condusă de Gerhard Roiss, preşedintele Consiliului de Supraveghere Petrom şi director general executiv al OMV. Printre temele principale de discuţie din cadrul întâlnirii, s-au numărat nevoia de investiţii în sectorul energetic românesc, pentru ca România să poată deveni un hub energetic regional, percum şi problematica securităţii aprovizionării cu gaze naturale în regiune, în contextul recentei decizii a consorţiului Shah Deniz cu privire la proiectul Nabucco.

Traian Băsescu a precizat faptul că ţara noastră intenţionează să solicite Uniunii Europene sprijin şi finanţare pentru alte proiecte de infrastructură energetică, prin Facilitatea "Connecting Europe". Gerhard Roiss a vorbit despre şansa României de a deveni independentă energetic, precum şi despre rolul pe care sectorul energetic românesc îl poate juca la nivel regional.

Recent, Transgaz a anunţat că pierderile pe care ar urma să le suporte în urma ieşirii din consorţiul Nabucco s-ar ridica la 117,3 milioane lei, dintre care 110,7 milioane lei reprezintă provizionul pentru deprecierea imobilizărilor financiare, iar 6,6 milioane lei, alte cheltuieli care decurg din calitatea de asociat al consorţiului. Având în vedere incertitudinea monetizării activelor financiare ale companiei Nabucoo Gas Pipeline International GmbH, provizionul pentru deprecierea imobilizărilor financiare a fost constituit la nivelul contribuţiei efective a Transgaz la capitalul social al acesteia. Transportatorul naţional de gaze naturale nu a luat în considerare probabilitatea unor vânzări efective de active reziduale ale companiei de proiect.

Celelalte cheltuieli potenţiale pe care Transgaz ar urma să le suporte, ca urmare a statutului de asociat la compania de proiect a Nabucco, în valoare de 6,6 milioane lei, reprezintă în principal costuri cu rezilierea tuturor contractelor aflate încă în derulare, precum cele de consultanţă, închiriere a spaţiilor pentru birouri sau leasing autoturisme, costuri privind personalul, arhivarea şi gestionarea bazei de date şi documente ale companei Nabucco Gas Pipeline International GmbH şi a companiilor naţionale Nabucco.

Grupul austriac OMV, liderul consorţiului Nabucco, a alocat 55 milioane euro pentru acoperirea pierderilor legate de proiect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb