Teoriile conspiraţioniste legate de "structurile" care urmăresc, reţin, arestează, acuză, sugerează condamnări au invadat spaţiul public în ultima perioadă. Orice politician care este cercetat într-un dosar penal are tendinţa de a sugera că de fapt tot ce i se întâmplă are legătură cu activitatea sa în partid şi că în spatele acuzaţiilor se află comanda unui adversar politic.
Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, chiar dacă nu are nicio problemă cu procurorii sau judecătorii se simte "vânată", acuzând de acest lucru "propaganda PSD": " Ştiam din momentul alegerii mele în funcţia de copreşedinte al PNL că voi beneficia de un tratament compus din atacuri, insulte, manipulări şi dezinformări. Aşa am ajuns să fiu transformată de către propaganda PSD din martor în Victor Ponta, din avocat în Dan Şova şi din copreşedinte al PNL în Elena Ceauşescu, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej, Elena Udrea şi alţii. Toată această campanie a pornit din momentul votului PNL în cazul senatorului Dan Şova. În lumina evenimentelor recente înţeleg şi de ce prim-ministrul a fost atât de afectat de acţiunea politică a PNL în privinţa prietenului său. Îi transmit, din nou, prim-ministrului în exil să nu îşi facă speranţe, acţiunile de intimidare sau calomniile nu au niciun efect asupra mea. Să nu uit. Am observat şi în dimineaţa asta filajul maşinilor particulare care mă însoţesc de câteva luni în trafic, probabil că cineva doreşte să mă protejeze. Am aflat, de asemenea, de la parlamentari PSD, care nu sunt de acord cu aceste metode, că se instrumentează plângeri la Parchetul General şi ANI şi că o echipă cercetează tot ce am făcut şi n-am făcut în ultimii 10 ani. Grea operaţi...une. Să mai zică cineva că nu avem un premier preocupat chiar şi din Turcia de soarta opoziţiei din România!"
Alina Gorghiu nu ratează nicio ocazie să-l atace pe Victor Ponta, între cei doi existând mai multe contre puternice, ultima fiind pe marginea operaţiei suferite de premier: "Victor Ponta bate în retragere, într-o variantă nedemnă. În ciuda unei situaţii medicale, cred că prim-ministrul Victor Ponta doreşte să cumpere timp, negăsind o altă ieşire din situaţia gravă în care ne-a pus. E un fel de autosuspendare, după ce a încercat toate tertipurile posibile şi imposibile. Oricând s-ar întoarce, orice ar delega, Victor Ponta trebuie să-şi dea demisia. Acum nu este altceva decât un prim-ministru în exil, care încearcă o campanie de victimizare prin fax, nimic altceva. Ponta trebuie să-şi dea demisia azi! O acceptăm tot prin fax". Conducerea PNL consideră că premierul ar trebui să demisioneze şi să se pună la dispoziţia DNA pentru a clarifica acuzaţiile care i se aduc.
1. Și eu mă simt urmărit
(mesaj trimis de Cristi C în data de 23.06.2015, 00:57)
De când scriu comentarii pe care unii cititori le găsesc prea provocatoare (evident la reflecție, lucru cu care ei nu sunt obișnuiți), și eu mă simt urmărit. Primesc ziarul Kaufland mai des decât de obicei în căsuța poștală. Ceea ce mă obligă la ore de lectură.