"Alitalia" ar putea primi finanţare de la "Etihad Airways"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 decembrie 2013

Compania aeriană italiană neprofitabilă "Alitalia" SpA este pe punctul să obţină o injecţie de capital de aproape 300 de milioane de euro (413 milioane de dolari) de la "Etihad Airways", conform unor surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Acestea precizează că discuţiile dintre părţi sunt într-un stadiu avansat, iar dacă tranzacţia va avea loc, compania aeriană din Abu Dhabi va deveni cel mai mare investitor în "Alitalia".

Sursele spun că încă nu a fost luată decizia finală, iar oficialii "Alitalia" şi "Etihad" se vor întâlni astăzi la Roma, în vederea încheierii unui acord.

Ambele companii au refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la o eventuală afacere.

"Alitalia" îşi caută un investitor internaţional care să-i ofere finanţare, în condiţiile în care fostul său acţionar majoritar "Air France-KLM Group" (cea mai mare companie aeriană din Europa), a decis să nu ia parte la majorarea de capital pregătită de societatea italiană, diluându-şi participaţia la 8%, de la 25%, şi cedând dreptul de veto noilor parteneri.

"Alitalia" vrea să-şi diminueze costurile cu 295 de milioane de euro, după ce a redus 1.900 de posturi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb