Allianz-Ţiriac a înregistrat în 2017 un profit operaţional consolidat de 130 de milioane de lei

V.D
Companii / 28 februarie 2018

Aurel Badea

Aurel Badea

Profitul operaţional consolidat al Allianz-Ţiriac, din activitatea de asigurări a crescut la finalul anului trecut, cu peste 40 de milioane lei, ajungând la mai mult de 130 de milioane de lei, ca urmare a procesului de eficientizare a costurilor care a impactat rata cheltuielilor la nivel de companie, scăzând-o până la circa 26%, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.

În ceea ce priveşte plăţile realizate către clienţi sau terţii păgubiţi sub formă de daune plătite, maturităţi sau răscumpărări, valoarea totală ajunge la aproape 500 de milioane de lei, în creştere cu aproximativ 60 de milioane de lei faţă de cele achitate în 2016, se mai arată în comunicat.

Peste 9 milioane de lei au fost achitaţi în contul celor mai mari 5 daune.

Aurel Badea, Director Aria Tehnică Allianz-Ţiriac "În 2017, am achitat clienţilor noştri daune ce reprezintă, ca valoare totală, echivalentul venitului mediu pe un an al tuturor locuitorilor unui oraş de dimensiunea oraşului Comarnic, cu circa 11 mii de locuitori. Rolul nostru este să îi degrevăm pe clienţi de o parte dintre grijile legate de finanţele necesare în anumite situaţii de urgenţă, fie de natură medicală, fie legate de locuinţă, maşină sau afacerea proprie."

Pe de altă parte, Allianz-Ţiriac a înregistrat la finalul anului 2017, la nivel agregat (asigurări generale şi asigurări de viaţă & sănătate), venituri de peste 1,2 miliarde de lei, similare cu cele înregistrate la finalul anului 2016.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb