Alro Slatina investeşte în reducerea consumului de electricitate

A.I.
Ziarul BURSA #Companii / 10 mai 2018

Alro Slatina investeşte în reducerea consumului de electricitate

Compania a investit peste 142 de milioane de lei, în 2017, pentru modernizare tehnologică, eficienţă operaţională şi creşterea portofoliului de clienţi

Alro va implementa noul model de cuvă de electroliză

Alro Slatina (ALR) a încheiat, în luna aprilie a acestui an, un contract cu Aluminium Pechiney, parte a Rio Tinto Aluminium (RTA), în vederea implementării, la fabrica din Slatina, a unui nou model de cuvă de electroliză cu un consum redus de energie (AP12LE), care va permite Alro să reducă cantitatea de electricitate necesară pentru producerea aluminiului, se arată într-un comunicat al emitentului remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conform acordului încheiat, în septembrie 2018 va fi iniţiată construcţia propriu-zisă a cuvelor, informează producătorul de aluminiu din Slatina.

Proiectul are drept scop reducerea consumului specific de energie cu aproximativ 300 kWh/tona de aluminiu în curent continuu (cc), menţinând aceeaşi producţie pe cuvă/zi. Tehnologia AP12LE vizează un consum de energie sub 13 kWh/tonă cc, de la o medie de 13,28 kWh/tonă cc cât consumă cuvele AP9 aflate, în prezent, în funcţiune la ALRO, menţinând, în acelaşi timp, actualul nivel al randamentului Faraday (peste 95,5%), specifică Alro.

Gheorghe Dobra, directorul general al Alro Slatina, a declarat: "În ultimii cincisprezece ani am pus un accent puternic pe investiţii pentru creşterea eficienţei operaţionale, iar reducerea consumului de energie a fost întotdeauna o parte semnificativă a acestui program. Investiţiile anterioare ne-au ajutat să devenim unul dintre cei mai eficienţi producători de aluminiu din Europa, însă avem încă nevoie de soluţii de reglaj fin pentru a reduce, în continuare, consumul de energie electrică. Suntem încrezători că acest acord semnat cu RTA va sprijini planurile noastre legate de eficienţa operaţională şi ne va apropia şi mai mult de obiectivul nostru de a deveni o fabrică ecologică, o fabrică de generaţie următoare, inovatoare şi durabilă".

Conform comunicatului Alro, modernizarea cuvelor de electroliză va avea loc progresiv, în conformitate cu programul de reparaţii cuve, fără a afecta producţia de aluminiu, experţii în AP Technology de la Rio Tinto urmânnd să ofere asistenţă tehnică atât în timpul construcţiei, cât şi în timpul funcţionării noilor cuve. Tranziţia de la designul actual al cuvelor va începe în 2019 şi va urmări programul de reparaţie al cuvelor în funcţiune la Alro, în următorii opt ani, potrivit companiei.

Philippe Bourdage, directorul general Tehnology & Product Development RTA, a precizat: "Proiectul Alro AP12LE este reprezentativ pentru avantajele pe care soluţiile AP Technology le poate aduce pentru o uzină de producere a aluminiului prin electroliză. A durat un an de la începutul studiului nostru pentru a defini cel mai bun design care să atingă obiectivele Alro şi pentru a demara acest proiect. Echipa noastră de experţi este acum complet mobilizată pentru a livra tehnologia AP12LE şi pentru a oferi Alro tot suportul de care are nevoie în timpul implementării acestui proiect".

Odată cu implementarea acestui proiect, Alro îşi propune să intre în topul primilor zece cei mai eficienţi consumatori de energie din lume în raport cu tona de aluminiu primar produs, cu excepţia Chinei, precizeză compania din Slatina

Proiectul face parte din programul pe termen lung al companiei din Slatina, de reducere a consumului de energie, vizând totodată creşterea producţiei totale şi a producţiei de aluminiu cu valoare adăugată mare.

În 2017, Alro Slatina a investit pes-te 142 de milioane de lei pentru modernizare tehnologică, eficienţă operaţională şi creşterea portofoliului de clienţi.

Anul trecut, Alro a înregistrat, la nivel de grup, un profit net de 391,1 milioane de lei, faţă de un rezultat net de 71,5 milioane de lei, în 2016, pe fondul unei cifre de afaceri de 2,7 miliarde de lei, în 2017, faţă de 2,3 miliarde de lei, în 2016.

La nivel individual, anul trecut, Alro a înregistrat un profit net de 318 milioane de lei, faţă de un rezultat de 67 milioane de lei, realizat în anul 2016.

Principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro sunt în Uniunea Europeană (Germania, Italia, Polonia, Franţa şi România). Compania are exporturi în SUA şi Asia.

Alro este controlat de grupul Vimetco, ce deţine 84,19% din capitalul social al producătorului de aluminiu, în timp ce Fondul Proprietatea (FP) are 10,21% din acţiunile Alro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si se listeaza si la Londra! Excelenta companie, bravo ALRO!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb