Ambasada Spaniei: Guvernul vrea să introducă restricţii pentru muncitorii români

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 20 iulie 2011

Guvernul spaniol are intenţia de a impune restricţii pe piaţa muncii pentru cetăţenii români, însă nu a stabilit data de la care va fi valabilă această măsură, a comunicat, ieri, ambasada Spaniei la Bucureşti, adăugând că decizia nu va afecta românii rezidenţi în Peninsula Iberică, anunţă Mediafax.

"Guvernul spaniol are intenţia de a adopta această măsură, însă nu a stabilit încă data", a precizat ambasada Spaniei la Bucureşti.

Potrivit sursei citate, "va fi vorba despre o măsură de tip tehnic şi care nu va fi retroactivă". "Cu alte cuvinte, ea nu va afecta cetăţenii români care sunt deja rezidenţi în Spania", conchide ambasada.

Spania nu a făcut nicio notificare oficială la CE privind restricţionarea accesului românilor pe piaţa muncii, fiind vorba doar de o intenţie, iar o astfel de decizie ar trebui fundamentată ca urmare a unor schimbări radicale pe piaţa muncii, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al MMFPS.

"Precizăm, din capul locului, că este vorba de o intenţie a oficialilor spanioli. Reprezentanţii spanioli nu au făcut nicio notificare oficială la Comisia Europeană. Potrivit Tratatului pe care l-am semnat cu Spania, decizia oficialilor spanioli de a reintroduce restricţiile pe piaţa muncii trebuie să fie bine fundamentată în urma schimbării radicale pe piaţa muncii. Aşadar, e bine să fim prudenţi, întrucât nu s-a vorbit nicio secundă de interzicerea accesului românilor pe piaţa muncii, ci mai degrabă de o garanţie că românii care ajung la muncă în Spania au contracte ferme de muncă", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), Ioana Şanta, citată de agenţia de presă.

Toţi cei 861.584 de români care muncesc acum oficial în Spania trebuie să ştie că nu sunt vizaţi şi că eventualele măsuri pe care oficialii spanioli le-ar putea lua nu se aplică în cazul lor, a precizat Ioana Şanta.

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, va merge, miercuri, la Bruxelles, unde va discuta cu experţii de la Comisia Europeană despre piaţa muncii în spaţiul comunitar.

"Sunt foarte multe teme care vor fi luate în calcul, nu doar intenţiile oficialilor spanioli", a mai spus Ioana Şanta.

Spania va restricţiona piaţa muncii pentru români, din cauza şomajului aflat în creştere, potrivit unor surse comunitare citate de RFI, postul menţionând că decizia va fi luată până la sfârşitul săptămânii, când Bruxelles-ul şi capitatele europene vor fi notificate în acest sens.

"Decizia Spaniei de a restricţiona piaţa muncii pentru cetăţenii români va fi luată până la sfârşitul săptămânii, când Madridul va notifica Bruxelles-ul şi capitalele europene. Surse comunitare au declarat pentru RFI că Spania va restricţiona accesul pe piaţa muncii din cauza şomajului aflat în creştere. Rata şomajului în Spania a ajuns la 20 la sută din populaţia activă", notează RFI România.

Potrivit sursei citate, aceasta este prin urmare o măsură strict protecţionistă care vizează Româ-nia întrucât mulţi cetăţeni români lucrează acum în Spania. Potrivit datelor oferite de Ministerul Muncii şi Imigraţiei în Spania, la sfârşitul lui 2010 aproximativ 850 de mii de români locuiau în aceas-tă ţară. Măsura nu îi va afecta însă pe românii care au deja un loc de muncă legal în Spania, deoarece nu se aplică retroactiv.

Românii care vor dori să lucreze însă de acum înainte în Spania vor fi nevoiţi să ceară un permis de muncă. Închiderea pieţei muncii poate fi făcută de manieră sectorială, ceea ce înseamnă că unele sectoare de activitate ar putea rămâne mai departe accesibile românilor, menţionează RFI.

Spania era printre puţinele ţări vest europene care şi-au deschis o mare parte a pieţei muncii imediat după aderarea României la UE în 2007. La 1 ianuarie 2009, Spania a deschis complet piaţa muncii pentru români. Din acel moment, formalităţile pe care trebuia să le îndeplineasca un român pentru a ocupa un loc de munca în Spania au devenit aceleaşi ca pentru un cetăţean spaniol.

Decizia guvernului spaniol va fi luată la sfârşitul aces-tei săptămâni, când Madridul îşi va informa în acelaşi timp partenerii europeni şi Comisia Europeană, potrivit RFI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb