AMBASADORUL SUA ÎN ŢARA NOASTRĂ: "Principala ameninţare pentru NATO vine din Rusia"

D.P.
Internaţional / 23 aprilie 2016

Hans Klemm

Hans Klemm

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a afirmat, ieri, la Timişoara, că principala ameninţare la adresa NATO vine din Rusia, Statele Unite şi România urmând să continue colaborarea pentru promovarea securităţii celor două ţări, transmite Mediafax.

Hans Klemm a declarat, vineri, că principala ameninţare pentru ţările NATO vine din Rusia, conflictele din Ucraina şi situaţia Crimei reprezentând "ameninţări serioase" pentru securitatea şi pacea Europei, dar şi a zonei trans-atlantice.

"Pornind de la instrucţiunile pe care mi le-a trasat preşedintele Obama şi pe consultările pe care le-am avut cu Senatul Statelor Unite Ale Americii am identificat mai multe priorităţi pentru munca mea, în România. Una se referă la promovarea securităţii acestor două ţări - SUA şi România. Amândouă sunt membre ale NATO şi avem o mulţime de eforturi comune, împreună cu alţi aliaţi ai noştri, în contextul ameninţărilor cu care se confruntă atât România, cât şi Statele Unite. În ultimii ani, principala ameninţare la pentru NATO, şi nu există motive să ne ascundem asta, vine din Rusia. Vorbim despre conflictele din Ucraina, despre situaţia din Crimeea, care prezintă radical capacităţile militare ale Rusiei, atât la est de NATO cât şi în Marea Neagră. Acestea reprezintă ameninţări serioase pentru securitatea şi pacea Europei, cât şi a întregii zone trans-atlantice", a afirmat Klemm.

Acesta a adăugat că, în viitor, SUA şi România vor continua colaborarea şi în Irak.

"Avem şi un parteneriat strategic între România şi SUA prin care am încercat să oferim siguranţă Europei, dar am luptat împreună departe de România în Bosnia, în Kosovo, în Irak, în Afganistan. (...) De asemenea, România şi SUA vor colabora, foarte curând, şi în Irak. De asemenea, lucrăm împreună în domeniul securităţii cyber şi nu numai", a adăugat Klemm.

Hans Klemm s-a aflat, vineri, la Timişoara, unde a stat de vorbă cu studenţii Universităţii de Vest din Timişoara.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dle Ambasador, poate că Obama v-a dat niște instrucțiuni, dar poate ar fi mai bine să nu vă pripiți. Nici dv, nici Stoltenberg. Că poate iese Trump președinte și s-ar putea să fie singurul care să evite un război NATO-Rusia (pentru că NATO este și va fi provocatorul prin politica de expansiune). Lăsați-l pe Obama că nu poate controla nimic.

     

    "Stoltenberg said that while Russia does not pose an imminent threat to any NATO ally, including the countries in the eastern part of the Alliance, it has become more assertive" 

     

    Stoltenberg spune că Rusia nu este o amenințare iminentă. Dv. ne spuneți că este o amenințare. Cineva minte: ori el, ori dv, prin omisiune. 

     

    Ce fel de amenințare este Rusia? ISIS a omorât 270 de oameni în trei atentate la adresa statelor din NATO, la Paris, Ankara și Bruxelles. Rusia a salvat sute de cetățeni occidentali din Yemen în 2015, inclusiv americani. Acei americani care, odată ajunși acasă, au dat în judecată pe min de externe Kerry și pe secretarul apărării Carter, în dosarul Civil Action No. 15-cv-00516-KBJ, pentru că au fost lăsați să moară în Yemen de administrația Obama.

    1. Wow

      Nu e prima data cand astfel de sclavi psihopati fac propaganda. Nimic nu e mai periculos pe lumea asta decat politica SUA-NATO. Iar noi, ca multe alte tari ingenunchiate economic, am ajuns la degetul lor mic.

    La-s ca ne apara Turcescu de Putin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb