AMCC: Piaţa de colectare a creanţelor a crescut uşor în prima jumătate a anului

F.A.
Companii / 29 octombrie 2013

Piaţa de colectare a creanţelor a înregistrat, în prima jumătate a anului, o uşoară creştere, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Asociaţia de Management al Creanţelor Comerciale (AMCC).

"În primele două trimestre din 2013 s-au înregistrat aproximativ 2,22 milioane debite cu valoare totală de aproximativ 747 milioane euro, la nivelul Asociaţiei de Management al Creanţelor Comerciale. Piaţa de colectare de creanţe este o piaţă mixtă, iar distribuţia acestora pe segmente de activitate este următoarea: B2C (debitori persoane fizice) - 72%; B2B (debitori persoane juridice) - 5%; Debt Purchase (creanţe cesionate) - 22%", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, în T1 şi T2 2013 valoarea totală a cazurilor aduse spre colectare a crescut uşor cu 18%, de la aproximativ 615 milioane euro la aproximativ 747 milioane euro. Această uşoară creştere este dată în special de activitatea înregistrată pe segmentul B2C, datorită portofoliilor de creanţe externalizate de bănci. Totuşi, numărul total al cazurilor de colectare a scăzut cu aproximativ 10%, de la 2,46 milioane de cazuri, la 2,22 milioane, în T1 şi T2 2013, conform sursei citate.

"Piaţa de colectare a creanţelor este o piaţă mixtă. Piaţa creanţelor B2C externalizate rămâne stabilă, în special datorită băncilor care îşi externalizează portofoliile de creanţe neîncasate de la debitorii persoane fizice. Pe lângă sectorul bancar se remarcă, totodată, o creştere venită din sectoarele telecomunicaţii, IFN şi utilităţi. În ceea ce priveşte vânzarea portofoliilor de creanţe nesecurizate, aceasta îşi va continua trendul descendent. Prefigurăm o consolidare a pieţei bancare şi de leasing, cu retragerea de pe piaţă a unor jucători din cauza mărimii lor, precum şi datorită strategiei lor generale de business", a declarat Georg Kovacs, Preşedintele AMCC.

La fel ca în anii precedenţi, în prima parte a anului acesta, cea mai mare pondere în activitatea de colectare a avut-o sectorul bancar, la un nivel de circa 35%, datorită externalizării de către bănci a portofoliilor de creanţe neperformante ale debitorilor persoane fizice, se mai arată în comunicat.

AMCC menţionează că unul dintre aspectele importante legat de activitatea de colectare a creanţelor îl reprezintă rata de succes, tradusă prin sumele încasate în urma eforturilor depuse de către agenţiile de colectare. "Ca şi în ceilalţi ani, încasarea datoriilor de la debitori a necesitat depunerea unui efort foarte mare, problemele de lichiditate ale companiilor şi ale persoanelor fizice având o puternică influenţă asupra ratelor de succes, în cadrul activităţii de recuperare. Totuşi, agenţiile de colectare membre AMCC au reuşit să realizeze în prima jumătate a anului 2013 un volum colectat de aproximativ 202 milioane euro, cu 16% mai mare decât cel din aceeaşi perioadă din anul 2012", potrivit sursei citate.

Şi în acest an, sectorul bancar a fost cel care a generat dezvoltarea industriei, urmat de sectoarele telecomunicaţii, IFN şi utilităţi, iar segmentul B2C este cel care a produs cele mai mari încasări, de 72% în T1 şi T2 2013, precizează AMCC.

Cele 12 companii membre în AMCC constituie aproximativ 80% din piaţa industriei de colectare a creanţelor comerciale, însumând un număr total de aproximativ 1650 de angajaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb