Amendă record pentru HSBC

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 decembrie 2011

Amendă record pentru HSBC

Aproape 2.500 de pensionari au investit în produse nepotrivite, la îndemnul unei subsidiare a băncii

Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Marea Britanie (FSA) a impus, ieri, o amendă record de 10,5 milioane lire sterline (16,4 milioane de dolari) grupului bancar "HSBC Holdings" Plc, ca urmare a faptului că una dintre subsidiarele acestuia a vândut produse financiare nepotrivite persoanelor în vârstă

Potrivit FSA, 2.485 de clienţi ai băncii au fost sfătuiţi de NHFA Ltd., subsidiara HSBC, să investească în obligaţiuni cu maturitatea la cinci ani, în condiţiile în care media de vârstă a acestor clienţi era de 83 de ani, fiind astfel posibil să nu mai trăiască până când titlurile ajungeau la maturitate. "În consecinţă, clienţii cu o speranţă de viaţă mai mică au trebuit să facă retrageri din aceste investiţii mai curând decât era recomandat", conform FSA.

Cei mai mulţi dintre pensionarii care au investit în titluri erau internaţi sau urmau să se interneze în aziluri şi aveau nevoie de câştiguri pentru plata serviciilor din aceste centre.

Pe lângă amenda de 10,5 milioane de lire sterline, cea mai mare impusă vreodată pentru o infracţiune în domeniul retail banking, HSBC a fost de acord să plătească şi compensaţii în valoare totală de 29,3 milioane de lire sterline clienţilor care au primit sfaturi de investiţii nepotrivite de la NHFA.

Directorul general al HSBC, Brian Robertson, şi-a cerut scuze pentru comportamentul băncii. "Sunt de acord că NHFA nu a oferit sfaturi financiare adecvate clienţilor. Acest lucru nu ar fi trebuit să se întâmple şi sunt profund întristat că s-a întâmplat", a afirmat Brian Robertson.

În luna ianuarie, banca britanică "Barclays" a fost amendată cu 7,7 milioane de lire pentru aspecte similare cu cele care privesc HSBC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb