Deputatul PSD Ana Birchall a organizat, sâmbătă, o dezbatere cu titlul "Oportunităţi în accesarea fondurilor europene de către autorităţile publice locale din judeţul Vaslui", avându-l ca invitat pe ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat transmis astăzi redacţiei.
La evenimentul desfăşurat în colegiul Zorleni, au participat peste 50 de primari şi alţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale din judeţul Vaslui. Printre ei, s-au numărat Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui, Radu Renga, prefectul judeţului şi Ionel Constantin, preşedintele Camerei de Comerţ Vaslui.
Ana Birchall a declarat: "Sperăm ca, prin simplificarea şi flexibilizarea procedurilor de accesare a fondurilor europene, prin reducerea birocraţiei, şi printr-o asistenţă şi consultanţă mai eficientă şi de calitate, măsuri deja iniţiate şi adoptate de ministerul condus de Eugen Teodorovici şi de Guvernul Ponta, să ajungem ca, până la sfârşitul anului 2014, să dublăm fondurile europene accesate la nivelul judeţului Vaslui".
Ministrul Fondurilor Europene a evidenţiat că proiectele depuse pentru accesarea fondurilor europene, inclusiv la nivelul judeţului Vaslui, vor fi finanţate în 2014.
Ana Birchall a mai spus: "Am stabilit împreună cu domnul ministru Teodorovici (...) ca în primăvară să organizăm o a doua întâlnire pe tema fondurilor europene în judeţul Vaslui, cu reprezentanţii mediului de afaceri din colegiul meu şi din întreg judeţul. Din discuţiile pe care le-am avut, a reieşit că astfel de dezbateri publice dau un semnal foarte pozitiv pentru toţi investitorii din zonă".
Conferinţa face parte dintr-un plan de acţiuni susţinute de deputatul PSD, în intervalul 29 noiembrie - 1 decembrie, în comunele din Colegiul 5 Vaslui. Într-una dintre acestea, urmează să fie înfiinţat un centru multifuncţional de sănătate, cu sprijinul ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.