ANAF a început procedurile de confiscare a imobilelor Grivco şi Antena

F.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 1 septembrie 2014

ANAF a început procedurile de confiscare a imobilelor Grivco şi Antena

Actualizare 15:36 Dan Voiculescu va executa pedeapsa în regim închis

Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), va executa pedeapsa în regim închis, a decis, astăzi, o comisie din cadrul Penitenciarului Rahova, transmit surse din presă.

Aceeaşi comisie va stabili şi în ce penitenciar va executa pedeapsa Voiculescu.

Perioada de carantină de 21 de zile pentru condamnaţii din dosarul ICA s-a încheiat în 28 august.

Legea prevede că persoanele condamnate la mai mult de trei ani de închisoare execută pedeapsa în regim de închis. Regimul de detenţie se stabileşte şi în funcţie de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale ale acestuia.

Dan Voiculescu are 67 de ani, iar Gheorghe Mencinicopschi, condamnat în acelaşi dosar, 65 de ani. Potrivit prevederilor legale, ei ar putea fi eliberaţi după ce execută o treime din pedeapsă, întrucât au împlinit 60 de ani.

Voiculescu, alături de ceilalţi şase condamnaţi la pedepse cu executare din dosarul ICA - Sorin Pantiş, Jean Cătălin Sandu, Corneliu Popa, Flavius Adrian Pop, Vlad Nicolae Săvulescu şi Gheorghe Mencinicopschi - se află încarceraţi, din 8 august, la Penitenciarul Rahova.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul privatizării ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi Sorin Pantiş, fost ministru, la şapte ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa, a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar Jean Cătălin Sandu, fost şef al Direcţiei Juridice din ADS, a primit şase ani de închisoare. Tot la şase ani de închisoare a fost condamnat Vlad Nicolae Săvulescu, fost şef al Direcţiei de Privatizare-Concesionare din ADS.

Flavius Adrian Pop, fost şef de serviciu în ADS, a fost condamnat la cinci ani cu executare. Gheorghe Sin şi Constantin Baciu au primit patru ani de închisoare cu suspendare, iar Vica Ene şi Grigore Marinescu, trei ani, tot cu suspendare.

---------

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început procedurile de confiscare a terenurilor şi clădirilor Grivco şi Antena.

"Noi, prin cele două unităţi teritoriale de administrare, Administraţia Sectorului 1 şi Administraţia judeţului Ilfov, am demarat procedurile de executare şi ducerea la îndeplinire a dispoziţiei deciziei Curţii de Apel. Ducem la îndeplinire această sarcină raportând periodic inclusiv DNA, care a instituit mare parte din măsurile asigurătorii, privind stadiul ducerii la îndeplinere a acestor măsuri", a declarat Gelu Ştefan Diaconu, preşedintele ANAF, citat de Mediafax.

Oficialul a desemnat, la nivelul central al ANAF, un director general adjunct care coordonează acest proces, având şi susţinerea de specialitate a Ministerului Finanţelor Publice, întrucât la măsurile de confiscare şi trecere în proprietatea statului procedurile ţin de minister.

"Unitatea care este desemnată să execute nu face altceva decât să solicite înscrierea la cartea funciară în baza titlului executoriu, adică decizia instanţei de judecată, înregistrarea bunurilor respective ca fiind proprietatea Ministerului Finanţelor Publice. Pocedurile sunt în derulare, nu ştiu cu precizie cât durează", a adăugat Diaconu.

Şeful Fiscului a arătat că este un caz relativ simplu pentru ANAF, întrucât procurorii au identificat şi introdus în mod foarte clar bunurile care urmează să fie executate.

"Aici nu-şi permite nimeni să nu ducă la îndeplinire (...) După părerea mea, ce este acolo este o măsură de confiscare extinsă şi confiscare în sine, care este generată de infracţiuni, nu este legată de prejudiciu în minuta deciziei. Le considerăm noi că sunt consecinţa infracţiunii, dar, separat de asta, avem un prejudiciu de 60 de milioane euro, dar pe măsuri asigurătorii vechi şi pe alea viitoare. Decizia spune că le vom indentifica", a mai spus Diaconu.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, în 8 august, în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare, pe Gheorghe Mencinicopschi, fost director ICA, la opt ani, şi pe Sorin Pantiş, fost ministru al comunicaţiilor, la şapte ani de închisoare.

În acest dosar, prejudiul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând confiscarea mai multor imobile aparţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme Grivco.

Totodată, magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis confiscarea de la Dan Voiculescu a penthouse-ul din Şoseaua Kisseleff, cu o valoare estimată de 250.000 de euro.

De asemenea, lui Voiculescu trebuie să i se confişte suma de 3.515.756,4 dolari plus TVA, ce reprezintă chiria pe care a încasat-o în baza contractului de închiriere a spaţiului Grivco de către Romtelecom.

De asemenea, Cameliei Voiculescu îi va fi confiscată suma de 2.984.358,3 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.861 acţiuni deţinute la ICA, donate de Dan Voiculescu, iar Corinei Voiculescu, suma de 2.984.358,6 lei, reprezentând contravaloarea a 9.947.862 de acţiuni deţinute la ICA, ce i-au fost donate tot de tatăl său. Totodată, de la Camelia şi Corina Voiculescu trebuie să fie confiscate sumele donate de Dan Voiculescu în urma închirierii spaţiului Grivco către Romtelecom.

Codruţa Kovesi, procurorul-şef al DNA, a declarat, la începtului săptămânii trecute, că Direcţia a fost desemnată de instanţă să identifice şi să indisponibilizeze conturi şi imobile pentru recuperearea prejudiciului din dosarul ICA, dar executarea o va face statul, prin Ministerul Finanţelor, Antena 3 nefiind parte în cauză.

În acest context, Kovesi a spus că neagă categoric afirmaţia că Antena 3 este confiscată de DNA sau de orice altă instituţie a statului, întrucât Antena 3 nu a avut nicio calitate în acest proces.

Codruţa Kovesi a subliniat că jurnaliştii de la Antena 3 nu au fost implicaţi în dosarul ICA şi nu s-a dispus de către instanţă, prin decizia definitivă, confiscarea unor bunuri de la aceştia, pentru recuperarea prejudiciului de aproximativ 60 de milioane de euro.

SCANDALUL DINTRE MIRCEA BADEA ŞI MOTOCICLIŞTI

Gura poate bate bugetul!

Condamnarea lui Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, a atras după sine un val lung de discuţii şi controverse. Tonul şi limbajul unor instituţii media au devenit deosebit de violente, fapt remarcat de orice consumator de programe TV, indiferent de simpatiile sale politice.

Din câte se pare, ultimele emisiuni ale lui Mircea Badea au provocat nemulţumirea unor clienţi de publicitate ai Antena 3, care, conform lui Bogdan Naumovici, şeful agenţiei 23 Communication Ideas, ar fi decis să-şi ajusteze bugetele. Naumovici a postat pe contul său de Facebook un mesaj interesant pe această temă: "După ce mai mulţi clienţi şi-au retras bugetele de media de pe Antena 3, în urma isteriei lui Mircea Badea, filmul în care ameninţa cu bătaia şi îi dorea moartea unui motociclist a fost retras de pe YouTube. Realizez acum pentru cine a fost creată expresia «canal de televiziune». Pentru Antena 3". În ultimele zile, emisiunea "În gura presei", care este transmisă în direct de pe peluza din faţa sediului Antenelor, a fost "bruiată" de mai mulţi motociclişti şi de un grup de tineri care se autointitulează "slugi băsiste", fapt ce l-a înfuriat pe Mircea Badea, care s-a exprimat mai mult decât "contondent" în direct la TV. Pe de altă parte, ieşirile realizatorului TV mai sus menţionat au adus Antenei 3 şi 25 de sesizări la Consiliul Naţional al Audiovizualului, care vor fi analizate în următoarele şedinţe ale acestei instituţii.

Chestiunea, extrem de delicată, a boicotării trustului Intact din punct de vedere al publicităţii a mai fost abordată. De altfel, pe acest subiect există inclusiv o petiţie online, prin care se încearcă să se pună presiune pe firmele care dau publicitate Antenelor, semnată de peste 4200 de oameni şi care a strâns 571 de comentarii. Petiţia a fost lansată în urmă cu un an, dar majoritatea semnăturilor au fost strânse în ultima lună. În textul petiţiei, la finalul căreia există o listă de agenţi economici, se precizează următoarele: "Ne adresăm celor nemulţumiţi de prestaţia Antenelor din trustul Intact al lui Dan Voiculescu, care şi-au făcut un obicei din linşajul mediatic al persoanelor şi instituţiilor care-l cercetează şi judecă pe Dan Voiculescu. Acelaşi linşaj mediatic se exercită şi asupra celor care se opun demolării instituţiilor statului de drept şi subordonării justiţiei. Drept urmare, semnatarii acestei petiţii se angajează să nu mai cumpere mărfuri de la firmele listate mai jos, firme care-şi fac publicitate prin trustul Intact şi fac un apel la toţi cetăţenii cinstiţi să procedeze la fel, până când acest trust de presă va renunţa la practicile linşajului mediatic". Există însă destule voci, din zone media aflate pe poziţii adverse trustului Intact, care susţin că acest demers, inclusiv susţinerea lui, reprezintă un atac la adresa libertăţii de exprimare a presei, iar cei nemulţumiţi de politica editorială a Antenei 3 pot folosi telecomanda. (O.D.)

Corina Voiculescu a renunţat la contestaţia privind sechestrul din dosarul ICA

Avocatul Corinei Voiculescu a depus vineri, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de retragere a contestaţiei făcute împotriva deciziei Curţii de Apel de confiscare a mai multor sume de bani aparţinând clientei sale, în cadrul soluţionării dosarului ICA. Instanţa Tribunalului Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la solicitarea avocatului Corinei Voiculescu.

Fiicele lui Dan Voiculescu, Corina şi Camelia, au depus în 14 august, la Tribunalul Bucureşti, două contestaţii la executarea în cazul sechestrului dispus prin decizia definitivă dată în dosarul privind privatizarea ICA, în care prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro.

Contestaţia Cameliei Voiculescu a fost respinsă, pe 25 august, de instanţă, cealaltă contestaţie având termen de judecată vineri.

Şi compania Grivco, fondată de Dan Voiculescu, şi fostul Institut de Cercetări Alimentare (ICA), în prezent Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii, au contestat în instanţă sechestrul pus de judecători prin sentinţa dată în dosarul privind privatizarea ICA.

Contestaţia Grivco a fost de asemenea respinsă, în 26 august, în timp ce cea înaintată de Compania de Cercetări Aplicative şi Investiţii va fi astăzi analizată de judecători în 1 septembrie, potrivit Mediafax. Deciziile de respingere a contestaţiilor nu sunt definitive, putând fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb