Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) cere instanţei să stabilească ce sumă îi mai datorează ministrul Mediului, Daniel Constantin, lui Dan Voiculescu, din cei 295.000 de euro împrumutaţi de la omul de afaceri în urmă cu aproape zece ani, pentru a putea fi preluaţi în contul prejudiciului din dosarul privind Institutul de Cercetări Alimentare (ICA), informează News.ro.
ANAF, în calitate de creditor, a deschis un dosar la Judecătoria Buftea privind validarea unei popriri, cauză în care Dan Voiculescu este debitor şi Daniel Constantin este terţ poprit.
Prin această acţiune civilă, ANAF vrea ca instanţa să stabilească ce sumă îi mai datorează Daniel Constantin lui Dan Voiculescu, din cei 295.000 de euro împrumutaţi în 2007-2008 de ministrul Mediului de la omul de afaceri.
Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Buftea în 27 februarie, iar până astăzi nu a fost stabilit un termen de judecată.
Reprezentanţii ANAF au confirmat, pentru News.ro, acţiunea în instanţă formulată împotriva lui Daniel Constantin, precizând că nu a fost pusă până în prezent nicio poprire pe conturilor acestuia.
Daniel Constantin a scris în declaraţia de avere din iunie 2016 că a împrumutat de la Dan Voiculescu 295.000 de euro. Din această sumă, Daniel Constantin a împrumutat 100.000 de euro în 2007 şi trebuia să îi restituie, în tranşe, în perioada 2008-2016. Suma de 195.000 de euro reprezintă un împrumut luat de Daniel Constantin de la Dan Voiculescu în 2008, pe care trebuie să îl ramburseze, în tranşe, în perioada 2008-2017.
În dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare, Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitive, în 8 august 2014, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe fostul director al ICA, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, pe fostul director al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Corneliu Popa tot la opt ani de închisoare şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare.
Prejudiciul a fost stabilit la aproximativ 60 de milioane de euro, instanţa dispunând, prin decizia definitivă din 2014, confiscarea mai multor imobile apaţinând inculpaţilor, printre care sediile posturilor de televiziune Antena şi cel al grupului de firme "Grivco".