Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că Csibi Barna, angajat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Harghita, va fi audiat joi, 24 martie, de Comisia de Disciplină a instituţiei, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Csibi Barna a fost mutat pentru o perioadă de până la 6 luni la Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Abrud, judeţul Alba, în urma unui ordin semnat de preşedintele ANAF. În perioada următoare, Csibi Barna nu va desfăşura activitate în Abrud, întrucât acesta a solicitat intrarea în concediu de odihnă pentru 21 de zile.
Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, a declarat: "Personal am dorit să-i dau şansa ca în perioada următoare să trăiască, să lucreze într-un mediu de toleranţă etnică şi să înţeleagă că un funcţionar al statului nu poate să încalce Constituţia României şi legile ţării. De altfel, anterior mutării acestuia la Abrud, am sesizat Comisia de Disciplină pentru faptul că, prin gestul său din data de 15 martie, a încălcat Codul de conduită a funcţionarilor publici. Totodată, în situaţia în care voi primi un memoriu din partea locuitorilor din oraşul Abrud, voi analiza posibilitatea mutării acestuia într-o altă localitate."