ANAF a anulat debitul pe care îl imputase companiei "Oil Terminal", după ce aceasta i-a demonstrat că fusese deja plătit.
Cu privire la înregistrarea în evidenţele fiscale a unei creanţe nereale faţă de "Oil Terminal", ANAF a precizat, ieri, că situaţia a fost cauzată de existenţa unor decizii echivoce ale instanţelor de judecată, precum şi de indecizia organelor fiscale, perpetuată din anul 2008 până astăzi.
"Urmare intervenţiei SC OIL Terminal pe lângă conducerea ANAF, situaţia a fost corectată în sensul anulării debitului", potrivit ANAF.
"Oil Terminal" (OIL) informase acţionarii, încă de luni, că a primit de la ANAF o somaţie privind începerea executării silite pentru suma de 73,36 milioane de lei, însă precizează că datoria a fost deja stinsă şi că urmează să facă demersurile legale pentru anularea titlurilor executorii.
Reprezentanţii companiei au arătat că, potrivit titlurilor executorii ale Biroului Vamal Constanţa, ar datora taxe vamale în cuantum de 874.637 lei, TVA de 70,64 milioane de lei şi comision vamal de 1,84 milioane de lei.
Potrivit Oil Terminal, Autoritatea Naţională a Vămilor transmisese companiei o somaţie de plată pentru aceeaşi sumă, pe 7 februarie 2012, pentru datorii existente la 31.12.2011, aceasta fiind contestată şi soluţionată în instanţă.
Prin sentinţa civilă din 17 august 2012, Judecătoria Constanţa s-a pronunţat astfel: "Executarea silită pornită împotriva Oil Terminal este nelegală, dat fiind că debitul imputat acestui agent economic a fost achitat integral de către codebitorul Rafo. Potrivit principiilor de drept civil, orice datorie se stinge prin plată, fără a afecta legalitatea actului prin care a fost stabilită datoria".
Statul deţine 59% din acţiunile Oil Terminal. Recent, acţionarii companiei de manipulare petrol şi produse petroliere au ales un nou Consiliu de Administraţie Astfel, Dan Codescu, Viorel-Adrian Coman, Cristian Florea, Gheorghe Ionescu, Andrei Barbu Todea (care a demisionat în data de 25 mai 2012), Cristian Drăgan (demisie în data de 30 ianuarie 2013) şi-au încetat mandatul, fiind înlocuiţi de Aniţei Mihai-Daniel, Valeriu Ivan, Mihai-Cristian Chebac, Laurenţiu-Gabriel Ciocârlan, Anca Maria Gherman, societatea Staar Rating şi Comşulea Corin.