ANAF va prelua creanţele deţinute de AVAS asupra Companiei Naţionale a Huilei

F.A.
Politică / 22 decembrie 2011

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va prelua creanţele deţinute de AVAS asupra Companiei Naţionale a Huilei, în vederea administrării, în conformitate cu prevederile OG 92/2003, a stabilit Guvernul, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, arată un comunicat de presă.

Creanţele care fac obiectul preluării sunt cele exigibile din evidenţa contabilă a AVAS, în lei, individualizate în titluri executorii care au stat la baza proceselor verbale de sechestru, neachitate la data încheierii protocolului de predare-primire între ANAF şi AVAS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb