ANALIŞTII BANCA TRANSILVANIA: "Obiectivul de preţ pentru Romgaz este situat la 40 de lei"

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 aprilie 2018

Prime Transaction: "Randamentul dividendului propus de companie este al doilea ca mărime din indicele BET­-XT"

Departamentul de analiză al Băncii Transilvania (BT) indică, în raportul săptămânal de analiză tehnică pentru acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti, publicat pe data de 2 aprilie, un obiectiv de preţ pentru acţiunile Romgaz (SNG), de 40 de lei/titlu, cu 5,4% peste preţul de închidere al emitentului din data de 2 aprilie, de 37,95 lei.

"Conform aşteptărilor noastre (n.r. din analiza precedentă), rezistenţa (n.r. nivel de preţ ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) de la 37,5 lei nu a cauzat decât o foarte scurtă reacţie negativă a preţurilor, piaţa reluându-şi apoi, cu lejeritate, parcursul ascendent de-a lungul limitei superioare a canalului de trend ascendent ce a debutat în iunie 2017".

Potrivit celor de la BT, noul suport (prag de preţ ce funcţionează ca o potenţială barieră în faţa scăderii cotaţiei) cheie ce se conturează pentru SNG se află la nivelul de 36 de lei.

"Atâta vreme cât piaţa va continua să evolueze deasupra acestui prag, aşteptările noastre optimiste privitoare la evoluţia cotaţiei rămân în picioare, iar obiectivul de preţ pe care îl păstrăm în vedere rămâne cel de la 40 de lei", conchid analiştii.

În perioada 29 decembrie 2017 - 2 aprilie 2018, cotaţia SNG a urcat cu 21,25%, cea de-a doua apreciere ca mărime procentuală din cadrul indicelui BET, care a urcat, în acelaşi interval, cu 13,45%, doar acţiunile Banca Transilvania (TLV) având un avans mai mare, de 23,71%.

Este o evoluţie determinată, îndeosebi, de rezultatele financiare ale anului 2017 raportate de producătorul şi furnizorul de gaze naturale şi de dividenul propus a fi distribuit către acţionari.

Astfel, pe data de 22 martie, conducerea companiei înainta către acţionari pentru aprobare, în şedinţa din 26/27 aprilie 2018, distribuirea unui dividend de 4,99 lei/acţiune, din care 4,34 lei/titlu urmează să fie distribuit din rezultatul anului 2017, iar 0,65 lei/acţiune este aferent rezultatului reportat.

Dividendele cuvenite acţionarilor, conform propunerii de repartizare a profitului anului 2017, sunt în sumă de 1,67 miliarde de lei, iar dividendele cuvenite acţionarilor, conform propunerii de repartizare a rezultatului reportat, sunt în sumă de 250,5 milioane de lei, arată Romgaz.

Compania menţiona, în notificarea trimisă bursei, că în propunerea de repartizare a profitului s-a ţinut cont de memorandumul Guvernului, privind distribuirea a 90% din rezultatul aferent anului trecut sub formă de dividend către companiile pe care Statul le are în portofoliu.

Raportat la preţul de închidere al titlurilor SNG din acea zi de 36,7 lei/acţiune, randamenul brut al dividendului propus este de circa 13,6%.

Potrivit raportului societăţii de brokeraj Prime Transaction, publicat pe data de 30 martie, în care analiştii indică un randament brut al dividendului pentru SNG 13,49%, prin raportare la preţul de închidere al titlurilor SNG din 29 martie, de 37 de lei, randamentul oferit de SNG este al doilea ca mărime din cadrul indicelui BET­-XT, doar Alro (ALR) având un randament mai mare, de 13,94%.

De asemenea, propunerea SNG este peste media celor mai mari 20 de randamente ale bursei, de 8,54%, potrivit raportului Prime Transaction.

Romgaz a realizat, anul trecut, un profit net de 1,87 miliarde lei, cu 82% mai mare faţă de anul anterior, pe fondul unei cifre de afaceri în valoare de 4,59 miliarde lei în 2017, comparativ cu 3,41 miliarde lei realizată în anul 2016.

Acţionar principal al companiei este Statul Român, prin Ministerul Energiei, cu o participaţie de 70%.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. bravos natiune. dar de ce nu au iesit analistii sa ne povesteasca de acest prag de pret cand in piata era 22 de RoN?? Avem cumva de vanzare? Ati citit BVC-ul pe 2018? Stiti ca in economia profitului pe 2017 este o suma nerecurenta semnificativa la venituri (restituirea ANAF)? Cat credeti ca se va putea merge cu dvd-ul asta absurd? Ca si la ALR pe care o ridicati in slavi vad - ati facut un calcul sa vedeti cat, in mod rezonabil, va mai putea acorda dvd la anul? Jumatate din cel pe anul curent, cel mult! Rusul a zis "show me the money NOW" pe principiul "ce-i in mana nu-i minciuna". La anul, mai vedem noi ;)

    1. Sng, Alr, nu mai sunt cireasa de pe..anul asta TGN va fi vedeta intrucat statul e in mare foame de bani si vor cere 90% si de la tgn, adica cca 50 de lei/ actiune, iar pt la anul cine are timp de asteptat bancile vor rupe, dobanda de referinta BNR e pe val si se duce in 4,3 pana in dec.

    Analiza by a prețului SNG este pertinenta mai ales dacă ne referim la o perioada de timp medie de câteva săptămâni. Analiștii nu au observat însă ca data de înregistrare este tardiva, undeva in luna Iulie astfel ca SNG are mai mult timp sa crească și sa depășească rezistența de 40 de lei. CAE mai importa nota creștere va fi cu 2-3 sa

    Tamsni înaintea datei de înregistrare astfel ca as vedea prețul SNg pe la 42-45

    Lei inroximitatea datei de înregistrare ceea ce înseamnă un divi puțin peste 10la suta fata de 15la suta anul trecut.daca divi anul viitor va fi de 5-7 la suta la un preț al SNG de 50 de lei nu cred sa mai surprindă prea mulți analiști. 

    1. Iar discutam despre vrajeli ca praguri de rezistenta etc. La ce volume avem la BVB se poate intampla orice , oricand . Maine cumpara un fond de pensii pe inchidere 10.000 de actiuni si duce pretul la 45 de lei, si vin 10 analisti sa-si dea cu parerea. Poimaine vinde vreun fond 100.000 de actiuni pe deschidere si duce pretul la 32 de lei si stam toti sa ne minunam , mama , ce dea praguri sau spart si ce creste bursa noastra :) Vorba celui de la opinia 1 , analist destept a fost ala care a cumparat la 22 de lei acum 2 ani.

      Observațiile Dvs. Sunt valabile pentru cei mai mulți emitenți de la BVB nu însă și pentr SNG. Valoarea tranzacțiilor in ultimul an depășește miliardul. Scăderea după Dividend anul trecut, a fost de scurta durata

      pe data de 02.apr volum 21 mii actiuni. pe data de 30.mar volum 15 mii si pretul a crescut cu +2%.

      Evident ca un fond de acțiuni cu câteva sute de mii de euro ar putea produce anumite distorsiuni, u însă de la 38 la 32 de lei. Sa admitem ca ar provoca o scădere de la 38 la 36.Fondul ar trebui sa fie consecvent și savvanda și in zilele următoare un număr mare de acțiuni. Scenbariul ar fi valabil pentru un emitent in criza ori SNG este capabil sa obțină un profit de jumătate de miliard euro pe an. Strategia fondurilor este, dimpotrivă sa cumpere și nu pot cumpara decât putine acțiuni, pe zi, de la micii acționari , care fie nu percep corect perspectivele economice ale SNG, fie au nevoie urgentă de bani.

      Sigur, exemplul cu scaderea de la 38 la 32 este exagerat , el nefiind posibil decat in anumite conditii speciale de piata ,externe sau interne ( o lege defavorabila pt pilonul 2 etc).

      De fapt , orice fond , in afara de situatia in care vrea sa cumpere masiv ceea ce nu cred ca mai este cazul in conditiile actuale de piata, nu este interesat decat de o anumita stabilitate sau crestere a preturilor. Mai ales fondurile de pensii care in fata amenintarii cu noua lege pilon2 trebuie sa contracareze raportand o anumita crestere anuala a randamentelor. Dupa parerea mea, desigur pot sa gresesc , in acest moment tonul la bursulica noastra este dat de fondurile de pensii. Ceea ce nu este rau si s-a vazut si la IPOuri.

       

      Fondurile de pensii nu cumpara sau vand pachete mari de actiuni deodata aproape niciodata. Doar in situatii cu totul exceptionale cum ar fi stiri despre desfintarea pilonului II. Fac asta exact pentru a nu misca masiv pretul. O fac treptat pe parcusul sedintelor de tranzactionare pentru zile, saptamani si chiar luni, cum bine spunea cineva. Si nu o fac niciodata la deschidere pentru ca aia e ora amatorilor. De obicei vand constant in timpul zile si lanseaza ordine mari la inchidere, adica ora profesionistilor. E adevarat la ca bursa noastra chestii ca praguri de rezistenta si suport se aplica doar pe cel mult 10 - 12 emitenti si SNG e printre primii din lista. Pretul de 40 dat de cei de la BT e probabil pe termen scurt, mai ales ca fondurile nu au de ce sa iasa din SNG. Pana in iulie vad SNG mai sus de 40, nu stiu unde, dar mai sus. Fiind prag psihologic, 40 e cel mai plauzibil obiectiv pe termen scurt.

      De ce ar vinde fondurile de pensii o actiune care aduce dividende consistente an de an? Este ilogic! Nebun sa fii sa vinzi actiunile SNG. Daca nu ma insel, pretul de acum este cu putin peste pretul de listare la bvb, insa nu trebuie uitat ca au curs dividendele in toti anii trecuti!

    Romgaz a fost, este si va ramane una din perlele energtice ale Romaniei, Ceea ce o diferentiaza este faptul ca si actinarii mici beneficiaza de dividende consistente an de an. Este adevarat ca 90% poate parea cam mult, insa, guvernarea actuala va avea nevoie de bani ca de aer, asa ca ma astept ca in anii in care astia vor sta la guvernare sa ceara companiilor cu capital majoritar de stat bani non-stop. Istoria se va tot repeta pana cand ciuma rosie va pierde alegerile!

    1. Daca as avea mai multe maini as cumpara cu toate!

      Pretul actual este foarte, foarte, foarte mic raportat la randamentul dividendului! Chiar si la 60 de lei actiunea Romgaz randamentul este de peste 8%! Foarte putine companii se pot lauda cu un asemenea randament! Asa ca eu cumpar! Stai sa se prinda vulturii de pa Wall Street ca se pot face bani frumosi aici si atunci sa vezi cresteri adevarate pe SNG! Pana atunci eu cumpar. Am inceput de pe la 37, apoi 37,5 apoi 38. Voi cumpara pana pe la 50 cu siguranta, peste acest prag ma mai gandesc! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb