ANALISTUL IONEL BLĂNCULESCU: "Trebuie instituită starea de forţă majoră pentru sistemul nostru medical"

Reporter: Cum comentaţi decizia Guvernului să majoreze salariile medicilor?

Ionel Blănculescu: Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât pozitiv, în sensul încurajării Guvernului să crească masiv salariile medicilor din ţara noastră, dar şi ale personalului auxiliar din spitale, asistente medicale, infirmiere etc, indiferent de momentul fiscal-bugetar în care ne aflăm.

Mai mult, propun, similar clauzelor dintr-un contract comercial, instituirea stării de forţă majoră la nivelul sistemului medical de stat autohton, bazându-mă pe cel puţin două elemente de risc existente, pe care nu le mai regăsim la nicio altă categorie socio-profesională din ţară: exodul medicilor în state europene - peste 15.000, într-o unitate de timp relativ scurtă, aducându-se deja atingere securităţii naţionale; continuarea unei politici foarte agresive de recrutare a medicilor, care se practică sub ochii noştri, fără să fie luată nicio măsură de oprire a unei practici toxice, prin foarte multe evenimente organizate pe teritoriul ţării noastre de către reprezentanţii spitalelor din diverse state occidentale dezvoltate. Astfel, alte state realizează o economie de cel puţin 150.000 euro pe medic, bani aferenţi procesului de şcolarizare şi formare.

Are loc, aşadar, un veritabil proces naţional de ademenire, spre aşa zise zone mult mai favorabile, a medicilor, cu preţuri însă destul de mari, plătite de aceştia, pe care ei le cunosc, când departe de ţară, statutul de emigrant îţi atârnă de gât în orice împrejurare care implică incidente neplăcute, în special cu cetăţeni români, aflaţi vremelnic pe teritoriile respectivelor ţări, din varii motive, care se reflectă de fiecare dată prin diverse poziţii neconforme, luate asupra celor care-şi desfăşoară activitatea în mod onest, în spitalele acelor ţări, cetăţeni români, medici, asistente medicale sau infirmiere.

Dacă facem un scurt calcul, atunci observăm că ţara noastră a fost deja afectată la un nivel de pierderi cuprins între 2 şi 3 miliarde euro, pierderea urmând să se adâncească dacă nu se instituie o astfel de stare de forţă majoră.

Ce-ar presupune o asemenea stare: concentrare în totalitate, timp de şase luni, pe sectorul medical, în condiţii de solidaritate din partea celorlalte categorii de salariaţi bugetari, prin creşteri salariale majore şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în cele peste 430 de spitale de stat, astfel încât să poată fi pe de-o parte oprit exodul medicilor şi pe de altă parte să înceapă procesul destul de posibil şi probabil de readucere, într-un număr cât mai mare, a medicilor deja plecaţi din ţară.

Îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în spitale se poate realiza prin îndreptarea unui mix de resurse financiare, bugetare, fonduri europene, împrumuturi, în termenul specificat de şase luni, folosindu-se expertiza internaţională în această privinţă.

Apreciez că efortul financiar s-ar situa la un nivel cuprins între 200 şi 500 milioane de euro.

Reporter: Dar majorarea acordată medicilor nu va deschide "cutia Pandorei", astfel încât şi alţi bugetari să solicite în stradă creşteri salariale?

Ionel Blănculescu: Cu siguranţă s-a şi deschis. Însă, prin aplicarea metodei pe care am expus-o privind forţa majoră, "cutia Pandorei" se va închide la loc, cel puţin pentru perioada vizată de şase luni, impunându-se solidaritate cu un sector care, prin deteriorarea lui, ameninţă deja fiinţa naţională, în structura acesteia.

Cred că toţi cei vizaţi de această solidaritate sunt responsabili şi conştienţi de momentul dramatic în care se află sistemul medical de stat autohton.

Reporter: Cum poate fi reformat sistemul nostru sanitar?

Ionel Blănculescu: Pentru a vă răspunde la această întrebare, mă voi întoarce în anul 2003, când, printr-o întâmplare, deja fiind ministru delegat cu coordonarea activităţilor de control, în special cele legate de resursele financiare ale sistemului de sănătate, am devenit, pentru o perioadă relativ scurtă de timp, şi Ministru al Sănătăţii.

Am introdus, la acel moment, cel mai performant şi complet model de reformare a sistemului sanitar din ţară, cu un program de restructurare pe baze corporatiste, model apreciat unanim de întreg corpul specializat de personal medical, aprobat de către Guvernul de atunci sub formă de proiect de lege, dar retras de succesorul meu din nu se ştie ce motive.

O parte a acestui program am putut s-o implementez. Am introdus învăţământul medical la ASE, pentru pregătirea viitorilor manageri şi economişti, care vor intra în sistemul sanitar. Am înfiinţat Agenţia Naţională de Transplant, idee şi iniţiativă proprie, care urma să asigure infrastructura necesară elementului de forţă din programul de reformare şi anume introducerea în ţara noastră, pentru prima dată, a unui concept, care ar fi făcut ca astăzi sistemul nostru medical să fie cu mult peste cel al Turciei, pe care-l considerăm de referinţă, şi anume "industria medicală în alb". Acest concept aparţine celebrului medic român, specializat în chirurgie cardiovasculară, Profesorul Ioan Pop de Popa, preluat din practica domniei sale în SUA, pentru această contribuţie mulţumindu-i în numele naţiunii noastre.

Conceptul constă în transformarea principalelor spitale din ţară, situate în special în marile oraşe universitare, în veritabile platforme medicale, de chirurgie, transplant şi diverse intervenţii majore asupra sănătăţii omului, dar şi în transformarea în centre de profit a multor facilităţi medicale de tratament existente.

Acesta a fost motivul pentru care am iniţiat crearea Agenţiei Naţionale de Transplant, ca să existe o formulă profesionistă de gestionare a acestui domeniu sensibil, care până la acel moment se regăsea numai în rubricile de mică publicitate ale ziarelor.

Conform conceptului, veniturile obţinute de medici, în special chirurgi, care ar fi operat şi tratat pacienţi din întreaga lume, pe modelul de succes de astăzi din stomatologia românescă, ar fi urmat să fie împărţite între medici, spitale şi stat, un medic chirurg urmând să aibă venituri cuprinse între 5.000-10.000 euro pe lună.

Aceştia puteau practica un nivel de tarifare de 30% din nivelul occidental, astfel încât România ar fi atras pacienţi din întreaga lume, domeniul fiind extrem de apreciat, ca urmare a unui sistem de învăţământ medical, de asemenea, foarte bine cotat pe plan mondial. Şi nu este singurul exemplu. Am constatat, în delegaţiile mele de afaceri în anul 2007 din Emiratele Arabe Unite şi Qatar, că sistemul românesc de pregătire în domeniul petrol şi gaze, mai precis Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti, este considerat Harvardul în materie, deci numărul 1 mondial, ceea ce desigur, la acel moment, s-a constituit într-un prilej de reală mândrie naţională.

Am fost primul oficial din ţară, în acel an 2003, care am propus scoaterea medicilor şi personalului medical din categoria bugetarilor, având în vedere că ne aflăm într-o situaţie incorectă, medicii fiind de fapt prestatori de servicii medicale şi nicidecum bugetari sau funcţionari publici. Dacă reforma nu ar fi fost brusc şi nemilos oprită, astăzi sistemul nostru medical ar fi fost cu totul altul, aliniat la sistemele referinţă pentru România, respectiv cele din Austria, Turcia sau Germania.

Reporter: Cum comentaţi intenţia Guvernului de a impozita şpaga primită de medici, care a fost prost primită în sistemul sanitar? Sindicatele din sănătate au fost de acord cu Guvernul.

Ionel Blănculescu: Cu siguranţă, iniţiativa trădează, într-un fel, empatia pe care Guvernul o resimte faţă de modul în care corpul medical traversează o perioadă mai grea din existenţa sa. În afara faptului că într-adevăr, o astfel de soluţie emoţională nu se poate transforma şi într-o soluţie raţională, nu cred că sistemul sanitar ar trebui să continue să o înfiereze, ci pur şi simplu să o considere un gest şi atât, fără intenţia de a jigni categoria socio-profesională formată din specialiştii în domeniul medical, de un anumit fel de solidaritate, desigur neacceptat de restul societăţii, nici chiar de potenţialii beneficiari.

Momentul trebuie depăşit. Disputele nu fac bine nimănui, iar subiectul reprezintă, până la urmă, un gen de intimitate jenantă din viaţa noastră, a societăţii româneşti, în care ne-am complăcut cu toţii, o practică veche, de multe zeci de ani, moştenită din regimul trecut şi perpetuată, iată, până în zilele noastre, care a permis, ce-i drept, şi trebuie să o spunem, pentru a respecta adevărul istoric, supravieţuirea sistemului nostru de sănătate.

Cu siguranţă, soluţia reală o reprezintă recompensarea prin venituri de natură salarială a activităţii corpului medical.

Reporter: Cum credeţi că poate susţine bugetul majorările salariale din sistemul sanitar după ce a majorat salariile demnitarilor?

Ionel Blănculescu: Majorarea salariilor înalţilor demnitari, care conduc România, reprezintă o aliniere la nivelul de decenţă europeană, efortul financiar fiind neglijabil, raportat la nivelul veniturilor statului. Modul în care bugetul va susţine majorările salariale, inclusiv pentru sistemul medical, este problema Guvernului, nu a noastră. După cum am mai spus, în cadrul situaţiei speciale în care sistemul medical de stat se află, adică în pragul dezastrului, orice trebuie făcut pentru salvarea lui, acum şi nu altădată şi indiferent de preţ.

Reporter: Mai poate fi aplicat noul Cod Fiscal în aceste condiţii?

Ionel Blănculescu: Cu siguranţă, Codul Fiscal poate fi aplicat şi în aceste condiţii. Mai mult, va fi unul dintre cele mai importante instrumente ale Guvernului în a asigura resursele financiare necesare reformării şi salvării sistemului sanitar. De asemenea, ANAF va deveni vârf de lance în această operaţiune, rezerva de resurse financiare, din evaziune şi fraudă fiscală fiind imensă, în special în spectrul aşa zişilor mari contribuabili la bugetul de stat, asupra cărora se îndreaptă, şi pe bună dreptate, din ce în ce mai mult, atenţia acestei instituţii fiscale de forţă.

Nu degeaba reformarea ANAF, planificată pentru următoarele şase luni, cu asistenţă externă, cu accent pe acomodarea instituţiei în lupta cu evaziunea fiscală la nivel înalt, adică la nivelul celor ce produc cifre de afaceri de sute şi miliarde de euro, însă cu contribuţii infime la bugetul statului, din profitul realizat, care se folosesc de cunoscuta metodă a preţurilor de transfer, pentru a-şi exporta din România adevăratele profituri realizate, profituri gigant.

Şi în acest domeniu funcţionează o lege economică, cunoscută ca legea 20/80, adică 20% dintre firmele din România, respectiv marile companii produc sau ar trebui să producă 80% din veniturile la bugetul statului. Şi pe aceasta au încălcat-o, făcând ca aceia care produc cele mai mari profituri, ce-ar putea fi repartizate şi pentru normalizarea sistemului medical de stat, să înregistreze cele mai mici contribuţii la bugetul de stat, adică nu 80%, ci chiar 20%, IMM urile fiind obligate să completeze diferenţa, dând peste cap reguli economice care funcţionează în lumea civilizată de sute de ani.

Sunt convins că Guvernul, împreună cu ANAF, instituţie reorientată în cadrul procesului de reformare spre adevăraţii mari contribuabili la bugetul de stat, vor reuşi să asigure resursele financiare necesare salvării sistemului sanitar de stat românesc, iar după aceea, pe modele particulare, şi a celorlalte sisteme vitale ale societăţii noastre - sistemul de educaţie şi cel de securitate naţională.