ANALIZĂ AMCHAM ROMANIA: "Realizarea planului de investiţii, prioritară în execuţia bugetului de stat pentru 2018"

A.C
Macroeconomie / 19 februarie 2018

"Realizarea planului de investiţii, prioritară în execuţia bugetului de stat pentru 2018"

În viziunea Camerei de Comerţ Americană în Romania (AmCham Romania), în 2018, cel mai relevant indicator de performanţă economică trebuie să fie gradul de realizare a investiţiilor, pentru a transforma creşterea economică în bunăstare, infrastructură modernă, administraţie performantă şi servicii publice de calitate pentru toţi, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

În comunicat se precizează: "Menţinerea deficitului bugetar în limitele ţintite s-a realizat în detrimentul investiţiilor publice. Procentul de realizare a acestora a fost doar de 67,7% din programul stabilit la începutul anului 2017. Investiţiile publice au scăzut în 2017, cu 9,6% faţă de 2016, iar ponderea lor în PIB (3,2%) a reprezentat cel mai redus nivel din ultimii 12 ani".

Pentru a susţine creşterea cu mult peste nivelul programat a cheltuielilor curente cu salariile din sectorul public şi cu pensiile, au fost sacrificate investiţiile planificate a fi realizate din bugetul naţional (gradul de realizare doar de 77,5% comparativ cu programul stabilit la începutul lui 2017), conform sursei citate.

De asemenea, absorbţia fondurilor europene şi investiţiile planificate a fi finanţate din aceste resurse au fost substanţial sub ţintele stabilite.

AmCham Romania consideră că realizarea planului de investiţii este prioritară pentru execuţia bugetului de stat pentru 2018, şi poate fi sprijinită prin: creşterea investiţiilor publice, necesare pentru a îmbunătăţi potenţialul de creştere economică şi renunţarea la politica pro-ciclică, întrucât încadrarea într-o ţintă de deficit public consistentă (3% din PIB) în perioade de crestere rapidă a economiei va restrânge posibilitatea de stimulare a economiei într-o perioadă de recesiune.

Mai mult, în eventualitatea unei crize economice, Guvernul va recurge la reducerea investiţiilor către un nivel extrem de scăzut.

Realizarea planului de investiţii poate fi sprijinită de eforturi consistente pentru creşterea substanţială a gradului de absorbţie a fondurilor europene pentru a susţine finanţarea necesară respectării ţintei de investiţii pentru anul 2018, potrivit sursei citate.

De asemenea, Camera de Comerţ menţionează stabilitatea politicii fiscale şi stimularea creşterii productivităţii şi ponderii activităţilor economice cu valoare adăugată mare, inclusiv prin folosirea politicilor fiscale pentru a contribui la retenţia capitalului uman, în special a profesioniştilor necesari pentru consolidarea sectoarelor economice cu valoare adăugată ridicată.

Asigurarea transparenţei şi predictibilităţii obiectivelor de investiţii publice semnificative, prin planificarea multianuală a bugetului public consolidat pentru a conferi încredere în mediul investiţional, ajută la realizarea planului de investiţii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb