Nordul şi centrul Capitalei sunt, în prezent, cele mai căutate zone rezidenţiale, reiese dintr-un sondaj realizat de către dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor cu scopul de a prezenta tendinţele cumpărătorilor bucureşteni în materie de achiziţionare de locuinţe.
Sondajul a fost desfăşurat în cadrul Târgului Naţional Imobiliar, în perioada 30 septembrie-2 octombrie, pe un eşantion de 760 de respondenţi, se arată într-un comunicat al companiei, remis Redacţiei.
Întrebaţi în ce zonă a Capitalei sunt interesaţi să-şi achiziţioneze viitoare locuinţa, 25% dintre respondenţi au ales zona de nord, aceştia fiind atraşi de beneficii precum proximitatea faţă de pădurea Băneasa, hub-ul de birouri Pipera - Aviaţiei şi faţă de centre de învăţământ prestigioase din Capitală. Pe al doilea loc în topul preferinţelor se află zona centrală, aleasă de circa 22% dintre respondenţi, datorită avantajelor precum locaţia centrală şi accesibilitatea mijloacelor de transport, în timp ce următoarele locuri sunt ocupate de zona de sud şi cea de vest, cu un procent de respondenţi de 15% fiecare şi zona de est, aleasă de un procent de 14%. Restul de 10% dintre persoanele chestionate nu au răspuns la această întrebare.
Potrivit datelor sondajului, 80% dintre participanţii intervievaţi intenţionează să se mute în mai puţin de un an.
În ceea ce priveşte tipul locuinţei dorite, marea majoritate a potenţialilor cumpărători (43%) au optat pentru un apartament cu două camere, în timp ce mai puţin de o treime (24%) vor un apartament cu 3 camere. Procentul celor ce preferă locuinţele mai spaţioase precum apartamentele cu 4 camere sau casele este de circa 23%.
Calitatea construcţiei este de asemenea un factor foarte important în luarea deciziei de a achiziţiona o locuinţă, iar sondajul efectuat arată faptul că marea majoritatea a cumpărătorilor sunt dispuşi să investească mai mulţi bani în achiziţionarea unui apartament de o calitate superioară. Spre exemplu, pentru un apartament cu două camere în nordul capitalei, peste jumătate dintre cumpărători sunt dispuşi să aloce un buget de peste 65.000 euro, în timp ce pentru un apartament cu 3 camere în aceeaşi zonă, aproximativ 57% ar cheltui un buget de peste 85.000 euro. În cazul apartamentelor cu 4 camere, circa o treime din cumpărători ar aloca o sumă de peste 100.000 euro.
"Nordul capitalei este o piaţă rezidenţială aflată la mare căutare, fiind foarte ofertantă din punct de vedere al dezvoltărilor rezidenţiale şi al facilităţilor. Cele mai căutate tipuri de apartamente în această zonă sunt apartamentele cu 2 camere, cu un procent de 43%, urmate de cele cu 3 camere - circa 19%, în timp ce locuinţele mai spaţioase, precum casele sau apartamentele cu 4 camere sunt preferate de aproximativ o treime dintre respondenţi", a declarat Bartosz Puzdrowski, CEO-ul Impact.
Impact Developer & Contractor SA este un dezvoltator imobiliar privat din ţara noastră. Compania a fost înfiinţată în 1991 prin subscripţie publică, iar din anul 1996 a fost cotată la Bursa Română de Valori Bucureşti. În 2006, acţiunile companiei au promovat la categoria I a Bursei, devenind astfel primul reprezentant al sectorului de dezvoltare imobiliară şi construcţii listat la bursă, iar în 2015 acestea au fost promovate la categoria Premium a Bursei.