ANALIZĂ WBS Europa - jurnal bursier - 27 aprilie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 28 aprilie 2011

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele europene au realizat astăzi evoluţii pozitive pentru a cincea zi consecutiv; cele mai importante creşteri au fost înregistrate de acţiunile din sectoarele tehnologic, petrolier şi de asigurări, în timp ce sectorul minier a înregistrat evoluţia cea mai modestă, declinul său fiind unul dintre motivele scăderii de 0.02% a indicelui londonez FTSE.

    Produsul intern brut al Marii Britanii a avansat în primul trimestru al anului cu 0.5% faţă de Q4 2010, recuperând declinul înregistrat la finalul anului trecut. Creşterea, în linie cu aşteptările medii ale analiştilor, a fost ajutată de avansul sectoarelor de producţie şi servicii cu 1.1%, respectiv 0.9%. Inflaţia din Germania a accelerat în luna aprilie în urma creşterii costurilor de energie, nivelul calculat conform normelor europene atingând 2.6%, după ce în luna anterioară fusese de 2.3%. Valoarea a fost în linie cu aşteptările medii ale economiştilor. Indicele de încredere a consumatorilor germani publicat de GfK va înregistra a doua scădere lunară consecutivă în mai conform datelor preliminare. Declinul estimat până la nivelul de 5.7 de la 5.9 în aprilie este mai mare decât aşteptările medii de 5.8 ale aşteptărilor economici. Scăderi similare au înregistrat şi indicii pentru aşteptările economice, veniturile şi cheltuielile consumatorilor germani.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb