ANALIZĂ WBS Europa - jurnal bursier - 27 mai

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 28 mai 2011

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Pieţele europene au încheiat săptămâna cu evoluţii pozitive, în contextul datelor economice pozitive ale zilei şi al scăderii percepţiei riscurilor legate de situaţia financiară a Greciei.

    Sectorul bancar a înregistrat una dintre cele mai importante creşteri ale zilei, după ce analiştii Citibank au recomandat acţiunile bancare europene citând evoluţia negativă recentă a acestora care a dus la un nivel avantajos al cotaţiilor. În paralel, un articol din Financial Times a indicat că băncile europene ar putea profita de o reducere a cerinţelor de capital din noul regulament Basel III, conform unui proiect legislativ al Uniunii pentru implementarea noilor standarde.

    Nivelul inflaţiei din Germania a scăzut în mod neaşteptat în luna mai, ajutat de reducerea preţurilor la petrol şi energie. Valoarea indicelui preţurilor de consum calculată după normele europene a coborât până la 2.4% de la 2.7% în luna aprilie, aşteptările analiştilor economici anticipând o evoluţie staţionară. Indicele de încredere a consumatorilor şi mediului de afaceri în evoluţia economică a Uniunii Europene, publicat de Comisia Europeană, a scăzut în mai la 105.5 de la 106.1 în aprilie, mai mult decât aşteptările medii de 105.7 ale economiştilor.

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb