ANALIZĂ WBS SUA - jurnal bursier - 19 aprilie

WBS
Internaţional #Jurnal Bursier / 20 aprilie 2011

  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    Indicii bursieri americani au crescut ieri, după ce raportările trimestriale ale Johnson&Johnson şi Steel Dynamics s-au situat peste aşteptări, iar vânzările de case la mâna a doua au crescut în luna martie cu 2,5%.

    Johnson&Johnson a anunţat un profit trimestrial de 1,35$ pe acţiune, peste estimarea medie, de 1,25$, iar pentru întreg anul fiscal preconizează un profit între 4,9$ şi 5$ pe acţiune, în creştere faţă de estimarea anterioară a companiei, din ianuarie: între 4,8$ şi 4,9$. De asemenea, Steel Dynamics a raportat un profit de 46 cenţi pe acţiune, faţă de 41 cenţi estimarea medie. Zions Bancorporation, una dintre cele mai mari bănci regionale, mai afectate de crize decât băncile cu prezenţa naţională, a raportat în mod neaşteptat un profit de 9 cenţi pe acţiune, analiştii preconizând anterior o pierdere de 15 cenţi pe acţiune. Pe fondul creşterilor din piaţa de capital şi a revenirii apetitului pentru risc, dolarul american s-a depreciat faţă de moneda Euro, cotaţia EURUSD urcând peste nivelul de 1,43.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb