ANALIZĂ X-TRADE BROKERS În februarie, leul s-a întărit ca urmare a perspectivelor mai bune ale economiei româneşti

F. A.
Macroeconomie / 28 februarie 2011

Leul a recuperat o parte din decalajul înregistrat faţă de alte monede din regiune. Moneda naţională rămâne însă în urmă în ceea ce priveşte recuperarea deprecierii marcate de la începutul crizei.

Leul s-a întărit cu 1,17% de la începutul anului, recuperând cu întârziere o parte din terenul câştigat anterior de alte monede din regiune. De altfel, în februarie, până la închiderea şedinţelor de tranzacţionare de vineri, Leul a fost singura monedă din regiune care a crescut faţă de Euro (cu 0,64%), tendinţa de apreciere devenind vizibilă de la jumătatea lunii februarie, o dată cu publicarea datelor Institutului Naţional de Statistică privind 2010: anul trecut, economia s-a contractat cu 1,2%, mai puţin decât estimările situate în jurul a 1,9%. PIB-ul a marcat în acelaşi timp un salt neaşteptat de 0,1% în ultimul trimestru al anului 2010 faţă de precedentul, astfel încât veştile au determinat revizuirea în sens pozitiv a aşteptărilor pentru 2011 şi mai ales pentru 2012.

"În opinia noastră, avansul economiei în 2011 s-ar putea plasa, în condiţiile unui an agricol bun, în zona superioară a intervalului 1,5 - 1,8%. Performanţa mai bună a economiei în trimestrul al patrulea a dat un semnal pentru o mişcare favorabilă a Leului, deşi există unele bănuieli că şi BNR ar fi putut sprijini această tendinţă, întărirea Leului fiind benefică din perspectiva BNR pentru limitarea presiunilor inflaţioniste", a afirmat Victor Safta, directorul general al X-Trade Brokers.

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5431
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3277
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8379
Gram de aur (XAU)Gram de aur442.3381

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb