ANCHETA ÎN DOSARUL INSULINEI "Mediplus" va plăti Consiliului Concurenţei o amendă mai mică

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 28 ianuarie 2013

Compania Mediplus va trebui să plătească o amendă diminuată, aplicată de Consiliul Concurenţei (CC) în 2008 în dosarul insulinei, a decis, săptămâna trecută, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR). Astfel, valoarea amenzii se reduce de la 49,23 milioane lei la 32,82 milioane lei.

Decizia ÎCCJR din 24 ianuarie precizează: "Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva Sentinţei nr. 5117 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată. Admite, în parte, acţiunea, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate SC Mediplus Exim SRL la suma de 32.820.699 lei. Irevocabilă".

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare de 83,7 milioane lei (22,6 milioane euro) producătorul Eli Lilly şi distribuitorii A&A Medical, Relad Pharma şi Mediplus Exim, pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa medicamentelor antidiabetice. Mediplus a fost amendată cu 49,23 milioane de lei, respectiv 13,6 milioane de euro. Relad Pharma a fost sancţionat cu 26,31 milioane lei, A&A Medical cu 4,33 milioane lei şi Eli Lilly Export cu 3,823 milioane lei.

În urma finalizării investigaţiei derulate de autoritatea de concurenţă s-a constatat că între Eli Lilly Export, pe de o parte, şi dis­tribuitorii A&A Medical, Relad Pharma şi Mediplus Exim, pe de altă parte, s-a încheiat o înţelegere anticoncurenţială având ca obiect împărţirea portofoliului de produse pentru diabet al societăţii Eli Lilly Export.

Mediplus a contestat amenda, iar în martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză distribuitorului anulând amenda. Ulterior, decizia Curţii a fost atacată de Consiliul Concurenţei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte celelalte firme implicate, Eli Lilly nu a solicitat sus­pendarea amenzii şi a achitat-o, iar pentru A&A Medical instanţa a decis reducerea amenzii la 1,5 milioane lei.

Potrivit Consiliului Concurenţei, Mediplus Exim este o societate românească cu sediul în jud. Ilfov, care are ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata de produse farmaceutice pe teritoriul României.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb