Anchetă penală asupra abuzurilor din ASF, după sesizarea lui Radu Soviani

A.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 17 noiembrie 2016

Anchetă penală asupra abuzurilor din ASF, după sesizarea lui Radu Soviani

Radu Soviani a fost chemat, ieri, pentru declaraţii la Parchet, într-un dosar legat de sesizările pe care le-a făcut, în urmă cu ceva timp, legate de abuzurile din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

Radu Soviani ne-a declarat: "Am făcut o declaraţie în privinţa unei sesizări pe care am făcut-o deja".

Sesizarea viza abuzurile din cadrul ASF contra sa şi a fimei sale RST Media, care a fost angajată de instituţie pentru a se ocupa de comunicare, la momentul înfiinţării ASF.

Pe baza sesizării fostului purtător de cuvânt, procurorii au în lucru o anchetă penală.

Radu Soviani a depus, în ianuarie 2015, o sesizare la Camera Deputaţilor şi la Senatul României privind abuzurile semnalate în ASF, în condiţiile în care fusese concediat de către preşedintele Autorităţii Mişu Negriţoiu.

Memoriul său dezvăluie, la aproape doi ani distanţă, evenimente din interiorul ASF, care reflectă, dacă s-au petrecut întocmai cum le relatează Soviani, desconsideraţia lui Mişu Negriţoiu faţă de mass-media, o lipsă totală de transparenţă şi tentative de manipulare a opiniei publice.

Radu Soviani susţine că abuzurile semnalate în ASF au avut consecinţe directe asupra majorării nivelului de primă RCA încă din ianuarie 2015.

Memoriul depus la Parlament de Soviani conţine descrierea a numeroase situaţii în care Mişu Negriţoiu a blocat comunicarea cu publicul sau chiar a transmis mesaje distorsionate.

Radu Soviani spune că, pe 5 august 2014, a primit o solicitare de presă, referitoare la proiectul de normă pe RCA al ASF. Jurnalistul dorea să afle cum a ajuns ASF la un comision de 10% pentru intermediari, ce a luat în calcul, cum s-a stabilit plafonul maxim de 10%.

"Am solicitat informaţii pentru răspuns Preşedintelui ASF iar răspunsul a fost: «nu cred că trebuie să intrăm în asemenea detalii acum. Inventează şi tu ceva...»", relatează Soviani în sesizarea depusă la Parlament.

În martie, Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul fostului purtător de cuvânt al ASF Radu Soviani prin care acesta a cerut despăgubiri de 1,03 milioane de lei pentru rezilierea unui contract cu autoritatea înainte de termen.

Totodată, instanţa a casat şi o sentinţă a Tribunalului Bucureşti din septembrie 2015, prin care ASF era obligată să-i achite lui Soviani despăgubiri de 191.115 lei, potrivit News.ro.

Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Bucureşti a obligat firma lui Soviani la restituirea către ASF a sumei de 27.555,64 lei.

Audierea lui Soviani la Parchet vine în contextul în care mai mulţi membri din conducerea ASF au fost audiaţi la DNA, în dosarul legat de falimentul Carpatica Asig.

Patru comisii din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite într-o şedinţă comună, în octombrie, au votat în unanimitate revocarea din funcţie a preşedintelui ASF, Mişu Negriţoiu, însă procedura nu a ajuns să fie votată în plen. Unele voci spun că preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu nu a dorit ca subiectul să fie discutat în Birourile Permanente.

Parlamentarii i-au reproşat lui Negriţoiu situaţia din sectorul asigurărilor - falimentele unor companii şi creşterea tarifelor RCA.

Preşedintele ASF a trimis o scrisoare parlamentarilor în care arată că revocarea unui membru al consiliului de conducere al ASF nu este legal posibilă, cât timp acesta îndeplineşte condiţiile care au stat la baza numirii sale.

Ulterior, acesta a făcut o declaraţie de presă, în care a reiterat că şi-a îndeplinit mandatul: "Am zis că nu-mi dau demisia, iar acum cred că ar fi şi imposibil să-mi dau demisia, din moment ce există o procedură parlamentară. Aştept ca această procedură să îşi producă efectul. De fapt, nu cred că mai e nicio diferenţă".

În ciuda declaraţiilor acide de ambele părţi, în piaţă au apărut zvonuri că Mişu Negriţoiu nu şi-a pierdut susţinerea politică şi că nu va mai fi demis.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Domnul Soviani are memoria scurta !

    A uitat de Harinvest ! 

    Numai enormitati a declarat in cazul HARINVEST ,in postura de purtator de cuvant.

    Si acolo tot caz penal ! Furt girat de ASF,BVB, DC ! 

    Radu Soviani e un profesionist.Pacat ca a coborat nivelul atat de jos. Se descalifica !

    Caruta cu prosti sa rasturnat in curtea asf si nu avea asigurare !

    Domnul Soviani a devenit un mahalagiu de cea mai joasa speta, este deprofesionalizat si total decuplat de realitatile economice romanesti...Ar fi bine sa intre intr-o pauza...cat mai lunga...

    ... Memoriul său dezvăluie, la aproape doi ani distanţă, evenimente din interiorul ASF, care reflectă, dacă s-au petrecut întocmai cum le relatează Soviani, desconsideraţia lui Mişu Negriţoiu faţă de mass-media, o lipsă totală de transparenţă şi tentative de manipulare a opiniei publice. 

    Sesizare dupa doi ani, punere pe tapet dupa alti doi ani (adica in prezent) si o posibila finalizare la calendele grecesti.

    Pana atunci noi platim RCA iar ei o duc bine., 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb