ANCOM lansează licitaţia pentru alocarea multiplexurilor de televiziune digitală naţionale, regionale şi locale

A.C.
Companii #Telecomunicaţii / 2 decembrie 2014

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a publicat azi anunţul şi caietul de sarcini pentru licitaţia privind acordarea celor două multiplexuri de televiziune digitală naţionale nealocate în procedura precedentă, precum şi a 40 de multiplexuri regionale şi 19 locale, arată un comunicat remis redacţiei.

"Se lansează astfel o nouă licitaţie care să asigure tranziţia spre televiziunea digitală terestră şi încetarea totală a emisiei analogice terestre până la termenul prevăzut de 17 iunie 2015. Primele oferte câştigătoare vor fi cunoscute la sfârşitul lunii ianuarie 2015 şi ulterior ANCOM va anunţa dacă se impune organizarea etapei de licitaţie pentru anumite categorii", se mai arată în sursa citată.

Potrivit datelor ANCOM, prin intermediul fiecărui multiplex naţional se vor putea furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul întregii ţări, în timp ce multiplexurile regionale şi locale vor acoperi fiecare câte o anumită zonă de alocare ce poate fi echivalentă cu un judeţ, respectiv o localitate.

"Alocarea multiplexurilor se va face prin procedură de selecţie competitivă care presupune ca fiecare ofertant să depună o ofertă iniţială prin care să indice categoriile şi numărul de multiplexuri pe care doreşte să le achiziţioneze. În funcţie de existenţa sau nu a unei cereri mai mari decât oferta, licitaţia poate continua cu runde primare pentru multiplexurile unde cererea depăşeşte oferta, pentru celelalte categorii desemnarea câştigătorilor făcându-se pe baza ofertei iniţiale. După ce se stabilesc câştigătorii şi preţurile pentru fiecare multiplex solicitat, licitaţia va continua cu o rundă de alocare în care multiplexurile vor fi repartizate ofertanţilor câştigători pe baza sumelor suplimentare pe care aceştia vor fi dispuşi să le plătească pentru a obţine o anumită alocare a frecvenţelor", menţionează ANCOM.

Toate aceste multiplexuri se acordă pentru o perioadă de 10 ani, iar câştigătorii vor putea să furnizeze servicii comerciale de transmisie a posturilor de televiziune după data de 17 iunie 2015. Până la data de 1 mai 2017, câştigătorii celor două multiplexuri naţionale trebuie să pună în funcţiune un număr de cel puţin 36 de emiţătoare, în timp ce câştigătorii multiplexurilor regionale sau locale trebuie să pună în funcţiune cel puţin un emiţător în fiecare zonă de alocare.

Taxa minimă de licenţă, care reprezintă preţul de pornire în cadrul licitaţiei pentru fiecare din cele două multiplexuri naţionale, este de 300.000 euro, iar pentru multiplexurile regionale şi locale aceasta variază între 12.000 euro pentru un multiplex regional pentru Bucureşti şi 1.000 euro pentru un multiplex alocat la nivelul unei localităţi care nu este reşedinţă de judeţ. Taxele de licenţă au fost stabilite de către Guvern în luna februarie 2014.

"Este de aşteptat ca la această licitaţie să participe titularii actuali de licenţe locale pentru difuzarea analogică a programelor de televiziune care doresc să emită în eter şi după 17 iunie 2015", a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmise de la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb