Numărul total de abonaţi la servicii de retransmisie a programelor audiovizuale furnizate contra-cost a înregistrat o creştere de 5,9% anul trecut, atingând valoarea de 6,9 milioane, faţă de 6,5 milioane la finalul anul 2013.
Pe fondul acestei creşteri, rata de penetrare la nivel de gospodării a ajuns la 92%, conform datelor raportate de furnizori către ANCOM.
Majoritatea abonaţilor la servicii de retransmisie continuă să recepţioneze programele TV prin intermediul reţelelor de cablu, numărul acestora atingând cifra de 4,38 milioane la finalul anului 2014 (+6,3% faţă de anul 2013), în timp de 2,46 milioane abonaţi recepţionează programele TV prin reţele satelit de tip DTH (+4,7% faţă de anul 2013), iar 68 de mii de abonaţi recepţionează aceste programe prin tehnologie IP (+22,1% faţă de anul 2013).
La sfârşitul anului 2014, 60% din totalul abonaţilor erau din mediul urban, majoritatea de 80% fiind abonaţi la cablu. În mediul rural, cei mai mulţi dintre abonaţi, în procent de 61%, recepţionează programele TV prin intermediul reţelelor satelit de tip DTH.
Din punct de vedere al modului de recepţionare a programelor TV, numărul de abonaţi la serviciile de retransmisie a programelor în format digital continuă să crească şi în anul 2014, atingând cifra de 4,23 milioane din totalul de 6,9 milioane de abonaţi (în creştere cu 9% faţă de anul 2013). Dintre aceştia, 58% recepţionează programe TV în format digital prin intermediul reţelelor satelit (DTH), în timp ce 40% recepţionează aceste programe prin reţele prin cablu, iar 2% prin tehnologia IP (IPTV).
Din cei 4,38 milioane de abonaţi la servicii de retransmisie prin reţele de cablu, 1,7 milioane beneficiau de servicii în format digital (în creştere cu aproape 15% faţă de anul 2013), ceea ce înseamnă că rata de penetrare la nivel de gospodării a acestor servicii a ajuns la 23%.