Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) propune ca de la 1 ianuarie 2014 tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte fixe să scadă de la 0,67 eurocenţi/minut la 0,15 eurocenţi/minut, iar tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile de la 3,07 eurocenţi la 0,86 eurocenţi/minut.
Tarifele maxime propuse pentru serviciile de interconectare la telefonie au fost publicate astăzi spre consultare publică, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
"Tarifele de interconectare rămân cheia competiţiei în telecom. Pe piaţa de terminare, fiecare operator are un monopol natural şi de aceea este nevoie să reglementăm aceste tarife, iar datele din piaţă demonstrează că nivelurile stabilite de ANCOM în ultimii 10 ani au stimulat concurenţa, inovaţia şi investiţiile în piaţa de comunicaţii din România. Sub presiunea concurenţei, tarifele medii pentru apeluri au scăzut de 7 ori, iar consumul a crescut exponenţial", declară Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.