ANCOM: Serviciile cu suprataxă sunt insuficient cunoscute de către utilizatorii de telefonie mobilă

A.C.
Companii #Telecomunicaţii / 6 mai 2014

Utilizatorii serviciilor de telefonie mobilă nu sunt informaţi suficient asupra taxării suplimentare pentru informaţiile solicitate la numerele naţionale scurte, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), transmis, azi, redacţiei.

Conform datelor centralizate de către Autoritate, în baza reclamaţiilor primite, nu toţi utilizatorii de servicii de telefonie mobilă ştiu că apelarea sau transmiterea de SMS-uri către numere scurte prin care le sunt oferite diferite servicii de conţinut sunt, de regulă, taxate suplimentar.

"Este vorba despre numerele naţionale scurte interne, care au forma 12vx(y), 13vx(y), 14vx(y), 15vx(y), 17vx(y), 18vx(y), 83vx(y), 84vx(y), 88vx, 96vx(y) - 99vx(y) şi sunt disponibile pentru utilizatorii unor servicii de telefonie", se arată în comunicat.

Prin aceste numere clienţii beneficiază de diverse servicii cu valoare adăugată, cum ar fi suport tehnic, imagini şi sunete speciale pentru telefonul mobil (ringtones), horoscop, concursuri şi jocuri sau anumite aplicaţii ce pot fi descărcate pe telefonul mobil.

"Înainte de a se abona sau de a solicita astfel de servicii, utilizatorii ar trebui să acceseze website-ul operatorului lor de telefonie pentru a se informa atât cu privire la tarifele percepute, cât şi cu privire la modalitatea prin care pot afla mai multe detalii despre aceste servicii. Apelurile sau SMS-urile către numerele naţionale scurte interne sunt, de cele mai multe ori, taxate cu un tarif mai mare decât cel practicat pentru un apel/SMS în reţea sau local, nefiind scăzute din minutele sau SMS-urile incluse în abonamente/extraopţiuni. Costurile suplimentare apar pe factura de telefonie mobilă în cazul posesorilor de abonamente sau sunt direct scăzute din creditul disponibil, în cazul celor care au cartele preplătite", se menţionează în comunicatul ANCOM.

Autoritatea adaugă faptul că numerele naţionale scurte interne sunt utilizate de către operatorii de telefonie în vederea oferirii unor servicii specifice de reţea pentru abonaţii proprii (precum servicii de relaţii cu clienţii sau cost control) sau a unor servicii cu valoare adăugată. La rândul lor, operatorii pot aloca acest tip de numere, în vederea furnizării de servicii cu valoare adăugată, unor furnizori de servicii de conţinut cu valoare adăugată, caz în care operatorul de telefonie oferă doar posibilitatea tehnică de a primi/transmite SMS-uri sau apeluri, precum şi facturarea serviciilor de conţinut.

"Operatorii de telefonie au obligaţia de a publica pe paginile proprii de internet numerele de acest tip pe care le utilizează sau pe care le-au alocat furnizorilor de servicii de conţinut, tipurile serviciilor cu valoare adăugată care se furnizează prin intermediul acestora, tarifele aplicabile, precum şi modalităţile prin care utilizatorii pot obţine informaţii sau pot depune reclamaţii cu privire la serviciile furnizate prin intermediul acestor numere. ANCOM poate interveni numai în situaţia în care operatorii de telefonie nu publică pe pagina de internet proprie aceste informaţii", notează Autoritatea de Reglementare în Telecomunicaţii.

Conform sursei citate, de la începutul anului 2014, Autoritatea a primit cinci reclamaţii pe acest subiect, după ce în anul 2013 au fost înregistrate 13 astfel de reclamaţii, în creştere faţă de anii precedenţi.

Până la finalul anului 2014 un grup de lucru format din reprezentanţi ai ANCOM şi ai furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice va elabora un Cod de conduită care va detalia şi informaţiile pe care furnizorii de servicii de telefonie au obligaţia să le pună la dispoziţia utilizatorilor cu privire la tarifele aplicate pentru serviciile oferite prin intermediul numerelor naţionale scurte interne, precizează ANCOM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb