ANDREEA PAUL: "Cristian Popa este cel mai bun specialist pentru funcţia de viceguvernator BNR"

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 august 2016

"Cristian Popa este cel mai bun specialist pentru funcţia de viceguvernator BNR"

Surse: "Bogdan Drăgoi a refuzat propunerea PNL să-i ia locul lui Bogdan Olteanu"

Cristian Popa este cel mai bun specialist în domeniul politicii monetare, este de părere deputatul liberal Andreea Paul, care l-a propus pe acesta pentru funcţia de viceguvernator BNR rămasă vacantă după demisia lui Bogdan Olteanu.

Doamna Paul ne-a declarat că i-a sfătuit pe colegii de partid să nu mai facă numiri politice la Banca Naţională a României, ci să se orienteze către specialişti.

Cristian Popa a mai ocupat funcţia de viceguvernator al Băncii Centrale, având o experienţă de 16 ani în BNR, în prezent fiind vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), în locul domnului Mihai Tănăsescu.

Deputaţii vor demara procedurile pentru numirea unui nou viceguvernator la Banca Naţională de la începutul lunii viitoare, urmând ca, la final de septembrie, candidaţii să fie audiaţi.

Surse politice ne-au declarat că postul de viceguvernator lăsat liber de domnul Olteanu i-a fost propus şi fostului ministru de finanţe Bogdan Drăgoi, însă acesta ar fi refuzat propunerea.

Un alt nume vehiculat în piaţă pentru fotoliul de vice al BNR, preferat de unii liberali este Lucian Isar, soţul Alinei Gorghiu, co-preşedinte PNL.

Fostul bancher Lucian Isar s-a remarcat în ultima perioadă prin criticile dure aduse conducerii BNR referitoare la veniturile şi obiectivele acesteia.

Bogdan Olteanu a demisionat, recent, din funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, după ce a fost reţinut de DNA şi plasat în arest la domiciliu de instanţa supremă, fiind acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro pentru a-şi folosi influenţa.

Ulterior, co-preşedintele PNL Vasile Blaga a declarat că actualul Consiliu de Administraţie al Băncii Naţionale a României poate funcţiona până la 1 septembrie cu un om în minus, adăugând că nominalizarea pentru postul care va rămâne vacant aparţine liberalilor. În opinia lui Vasile Blaga, există un algoritm parlamentar care a funcţionat şi care s-a respectat întotdeauna.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Dragoi mai lipsea la BNR. am fi zis ca intrunirile lor sunt evenimente de celebrare gen "30 de ani de securism", etc. in care unii isi trimit fiii ca nu reusesc ei sa ajunga. wtf?

    Zise Ciocanitoarea [...]!!!!...Ce mojic sa fii sa te comporti asa slugarnic, ce disperare dupa functii si bani!!!!

    1. Frate, de ce ne silesti sa cenzuram?

      Trebuie sa fac pe paznicul pe tot site-ul?! 

    numirea lui cristian popa este una de bun simt,

    Dar de ce trebuie tot timpul numiti ?

    Oare nu se poate ocupa functia prin concurs?

    Ca doctorate toti au luat cum au luat. 

    1. Numirea e concurs, competiție acerbă.

    Sper ca noul viceguvernator sa nu fie Lucian Isar, intrucat participarea sa l mascarada asta ar fi fost un pas spre corupere. Insa sper sa i se gaseasca curand un post pe masura valorii sale, in care sa isi exprime latura independenta. Nu poti sa il pui pe Teodorovici ministru si sa il lasi pe Isar analist economic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb