Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu rămân cu măsura controlului judiciar

F.A.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 iunie 2015

Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad rămân cu măsura controlului judiciar, după ce Înalta Curte (ICCJ) a respins, ieri, contestaţia DNA, în dosarul privind atribuirea preferenţială de lucrări unor firme de la care aceştia ar fi primit "comisioane" de 10% din valoarea contractelor încheiate.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au menţinut, astfel, decizia luată în 19 iunie, respingând atât cererea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă a lui Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad, cât şi cererea acestora de revocare a măsurii preventive.

Decizia este definitivă, astfel că cei patru vor fi cercetaţi sub control judiciar. În perioada în care se vor afla sub control judiciar, Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad au interdicţie să părăsească ţara fără încuviinţarea procurorilor şi sunt obligaţi să se prezinte la poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere, dar şi la procurori şi în faţa instanţei, ori de câte ori sunt chemaţi, precum şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţele, potrivit Mediafax.

Fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi consiliera personală a lui Andrei Chiliman, Ioana Costescu, sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, iar primarul suspendat Andrei Chiliman şi consilierul local al Sectorului 1 Ion Brad, de constituirea a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.

Miercuri, după judecarea contestaţiei, Chiliman, Moisescu, Costescu şi Brad au fost la DNA Ploieşti, pentru a duce documentele cerute de anchetatori, după ce a fost pus sechestru pe bunurile lor.

Procurorii DNA Ploieşti au pus sechestru până la concurenţa sumei de trei miliarde de lei pe bunuri ale lui Andrei Chiliman şi ale celorlalţi trei inculpaţi.

Vlad Moisescu declara, luni, după ce a fost la DNA Ploieşti, că în ceea ce-l priveşte a fost instituit sechestru pe case, acţiuni şi conturi şi că va contesta măsura asigurătorie.

În privinţa documentului găsit de către procurori la percheziţia domiciliară făcută la locuinţa lui, Vlad Moisescu a spus că acel document nu are nicio legătură cu Primăria Sectorului 1. Acesta a declarat că suma de 670 de milioane de euro care apare în actul de împrumut dintre soacra şi soţia sa nu este cea reală şi că în acel document este vorba despre "o eroare materială de denominare" făcută de "cel care a întocmit actul".

Andrei Chiliman declara atunci că i-a fost pus sechestru "pe declaraţia de avere". Primarul suspendat al Sectorului 1 a contestat decizia, dosarul urmând să fie judecat vineri la ICCJ.

Procurorii DNA susţin că Vlad Moisescu ar fi constituit un grup infracţional încă din 2004, din care au făcut parte Ioana Costescu, Andrei Chiliman şi Ion Brad, urmărind "comiterea unor fapte de corupţie care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10 şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi pe parcursul derulării contractelor încheiate cu Primăria Sectorului 1".

Banii primiţi de la reprezentanţii firmelor cărora li se atribuiau preferenţial contractele ar fi fost împărţiţi, 30% ajungând la primarul Chiliman, câte 15% la Moisescu, Costescu şi Brad, 10% la PNL Sector 1, iar diferenţa de 15% ar fi fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite, se arată în documente ale anchetatorilor.

Chiliman şi ceilalţi trei inculpaţi sunt cercetaţi în dosarul în care sunt acuzaţi, printre alţii, Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiţă, deputatul PSD Vlad Cosma, tatăl acestuia, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi directorul de producţie al Hidro Prahova, Virgiliu Iuliu Roman.

Potrivit anchetatorilor, Virgiliu Roman, Sebastian Ghiţă, Vlad şi Mircea Cosma au sprijinit grupul infracţional din care făcea parte Iulian Herţanu ca să acceseze şi să primească fonduri europene în cadrul contractului de extindere a reţelei de canalizare din oraşul Comarnic, proiect în valoare de aproape zece milioane de euro.

Andrei Chiliman s-a autosuspendat din postul de prim-vicepreşedinte PNL şi copreşedinte al filialei partidului din sectorul 1 menţionând că nu doreşte ca implicarea sa într-un dosar penal să afecteze imaginea partidului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb