Andrei Gerea şi Răzvan Nicolescu, chemaţi săptămâna viitoare la audieri

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 3 noiembrie 2017

Andrei Gerea şi Răzvan Nicolescu, chemaţi săptămâna viitoare la audieri

Iulian Iancu: "ANRE a dezinformat când a spus că preţurile vor creşte doar cu 2,5%"

"Dacă producţia internă nu va mai putea asigura consumul, atunci va trebui să importăm la un preţ foarte mare"

Comisia de anchetă va chema la audieri joia viitoare doi foşti miniştrii ai Energiei, Răzvan Nicolescu şi Andrei Gerea, pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, reprezentanţi ai marilor şi micilor consumatori de energie şi gaze din România, precum şi companiile Nuclearelectrica şi Transgaz, care nu s-au prezentat săptămâna trecută.

Răzvan Nicolescu a anunţat deja că va merge la audieri.

Eric Stab, preşedintele ENGIE, a declarat, ieri, că, în cazul unei ierni grele, gazele ar putea deveni insuficiente.

"Mi se pare foarte grav că unii furnizori au spus că nu pot asigura în totalitate cantităţile de gaze pentru această iarnă", a declarat, ieri, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de anchetă privind activitatea ANRE, după audierea furnizorilor şi distribuitorilor de energie şi gaze naturale, adăugând că, dacă producţia internă în anumite zile ale iernii nu va mai putea asigura consumul intern, atunci va trebui să importăm la un preţ foarte mare.

Domnia sa a explicat: "Cel mai grav aspect, însă, mi se pare cel legat de afirmaţia unor furnizori care au spus că nu pot asigura în totalitate cantităţile, că producţia internă în anumite zile ale iernii nu poate asigura consumul intern, că suntem descoperiţi la un consum zilnic de 75 de milioane de metri cubi gaze naturale cu 15 milioane pe care trebuie să le luăm din import la un preţ foarte mare".

Iulian Iancu spune că, dacă vom exporta gaze, vom rămâne vulnerabili în faţa importurilor din Rusia: "Furnizorii ne-au spus că preţurile pentru primul trimestru de la Gazprom, singurul furnizor pentru România, sunt de 105 lei/Mwh. Dacă ajungem la acest preţ în aşa zisa piaţă cu trei jucători, dacă doi din cei trei se înţeleg, este clar că vom avea acest preţ pe toată piaţa. Este clar că, dacă depind de import, trebuie să-mi pun o întrebare foarte serioasă în ceea ce înseamnă obligaţia mea de a exporta gaze naturale.

Eu am insistat foarte mult, la dezbaterea OUG 64, să nu fim de acord cu exportul de gaze din România, fără a ne asigura şi importul de gaze în consecinţă. Adică exportăm un miliard, dar trebuie să ştim de unde importăm un miliard, în ce condiţii fizice, pe ce coridoare, la ce preţ? Altfel, ne exportăm securitatea energetică a României.

Unii dintre consumatori ne-au spus că, nu la 105 lei/Mwh, ci la 82 de lei preţul la gaz, ei ies din piaţă pentru că nu mai sunt competitivi. Dacă se întâmplă asta, atunci închidem agenţii economici mari din această ţară, punem în pericol competitivitatea industriei româneşti. Dăm o lovitură şi pe securitatea energetică şi pe zona de competitivitate economică şi creştem vulnerabilitatea consumatorului casnic".

În opinia domniei sale, analiza şi concluziile de până acum ale Comisiei de anchetă sunt extrem de importante şi vizează automat o analiză la nivelul celor mai importante instituţii ale statului român, inclusiv ale CSAT.

Domnia sa a mai declarat: "Azi (n.r. ieri), am aflat lucruri extrem de grave pe care, personal, le-am anticipat în luna martie, dar se pare că multă lume atunci nu avea urechi de auzit. Operatorii ne-au prezentat contracte de achiziţie gaze cu 25% mai mari pe timpul verii decât s-a estimat la 1 aprilie 2017, adică de cât a prevăzut reglementatorul (n.r. ANRE) care ne-a spus tuturor că vom înregistra timp de un an de zile, ca urmare a procesului de liberalizare, o creştere de doar 2,5 procente. Astăzi, operatorii ne-au prezentat date şi informaţii din contractele lor prin care s-au putut constata creşteri cu 25% în timp de vară şi 50% pentru sezonul rece. Cum ar putea România, pentru consumatorul ei casnic, să suporte o creştere cu 50%, fără îşi asume riscuri extraordinar de mari? Deja 50% dintre «vulnerabilii» României sunt aşa din cauza creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

În afara faptului că înregistrăm creşteri atât de mari, s-a constatat că am înregistrat şi refuz de ofertă de cantitate în piaţă, astfel încât unii dintre operatorii mari nu-şi au acoperite cantităţile necesare consumatorilor lor. Dar ce se întâmplă cu furnizorii mici, cu distribuitorii care au câteva localităţi şi care sunt acum într-un pericol foarte mare de a asigura furnizarea pe timpul iernii?"

Iulian Iancu susţine că ANRE a dezinformat în acest an, când a afirmat că, dacă piaţa de gaze va fi liberalizată, nu vom înregistra o creştere a preţului mai mare de 2,5%.

Despre scrisoarea comisarului european pentru Energie, Miguel Canete, care ameninţă cu declanşarea procedurilor de infringement, întrucât amendamentele aduse Ordonanţei de Urgenţă 64/2016 ar însemna blocarea exporturilor, Iancu a spus: "Îi voi răspunde în câteva zile comisarului şi îl întreb care este prevederea din ordonanţă care înseamnă piedică la export. Noi, România, solicităm, însă, să ne ofere Comisia şi o soluţie pentru import, în contrapartidă cu exportul, pentru că suntem într-o regiune unde singura sursă de import este Gazprom. Uniunea Europeană s-a angajat să realizeze coridoare de transport gaze naturale din alte surse în această regiunea. În ce stadiu sunt? Când ne vom putea baza pe acele coridoare şi acele cantităţi? Dacă nu ne bazăm odată ce exportăm, este aceasta o încălcare a tratatului în ceea ce priveşte securitatea tuturor statelor membre?".

Iancu: "Unii dintre jucătorii din piaţa de energie electrică au refuzat să îşi onoreze contractele în timpul iernii"

Unii dintre jucătorii din piaţa de energie electrică au mers la risc şi au refuzat să îşi onoreze contractele în timpul iernii, când preţurile au crescut, şi prin acest comportament au generat pierderi furnizorilor de ultimă instanţă, transferând acest cost consumatorului casnic şi consumatorului final din România, inclusiv cel economic, a declarat domnul Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de anchetă a activităţii ANRE.

Domnia sa a precizat: "Constatăm că aceste lucruri s-au putut întâmpla din cauza unor reglementări din legislaţia secundară a reglementatorului. Acesta nu a schimbat formula de calcul pentru furnizorul de ultimă instanţă la energia electrică, nu a schimbat conceptul de cantitate fermă interpretată ca fiind fixă, acest lucru dovedindu-se o barieră şi s-a transferat într-o creştere de preţ la consumatorul de energie electrică".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Daca ANRE a gresit, de ce nu se iau masuri asupra celor care au gresit?Poate unii gandesc ca numai in partea de jos a societati trebuie sa plateasca oamenii pentru greseli.Asta e o gandire de excroci nu de oameni rationali.Pe aproape e si comisarul european.

    1. Tot alții sunt de vina! Când a venit ANRE cu o creștere de 2.5% au spus ca nu e justificata , trebuie 0%. Acum , dupa nici o luna , spun ca e necesară o creștere mai mare.

    Iancu zice..Unii dintre jucătorii din piaţa de energie electrică au mers la risc şi au refuzat să îşi onoreze contractele… s-au putut întâmpla din cauza ANRE..care nu a schimbat conceptul de cantitate fermă interpretată ca fiind fixă.

    Marele politician si expert in piață consideră că dacă cantitatea contractată ar fi fost variabilă și-ar fi respectat contractele???!! Super logică. 

    Reamintesc că interpretarea ANRE a fost confirmată de instanțe.

    Stopat exportul de gaze...cum adica, nu se asigura consumul intern dar exportam gaze din productia interna...Deci, recapitulare:

    1. Stop exportul de gaze si petrol 

    2. Stop exportul de busteni

    3. Stop exportul de energie electrica 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb