Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat astăzi că doreşte menţinerea clasei a IX-a la liceu, menţionând că nu este de acord cu trecerea acesteia la ciclul gimnazial.
"Să trimitem şi clasa a IX-a la şcoala gimnazială ar fi pur şi simplu o abandonare totală a calităţii sistemului naţional de învăţământ, de aceea vom corecta Legea Educaţiei", a declarat Andronescu.