ANEIR: Exportatorii români au depăşit realizările dinaintea crizei

C.P.
Macroeconomie / 29 decembrie 2010

După un recul dramatic de circa 5 miliarde euro, exportatorii au reuşit în acest an nu numai să recupereze integral pierderile din perioada de criză, dar să aducă un plus de încasări de 2 miliarde euro faţă de realizările din 2008, cu peste 25% mai mult decât în anul 2009, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

În cadrul recentei Gale ANEIR 2010, organizată în parteneriat cu BNR, au fost premiate 27 de companii, în frunte cu "vedeta" anului - "Nokia România" (locul II în TOP-ul naţional după "Automobile Dacia" Piteşti, urmată de "Rompetrol Rafinare" SA), precum şi băncile care au susţinut cu predilecţie eforturile exportatorilor: BCR - liderul naţional al operaţiunilor valutare, EXIMBANK - care şi-a majorat de 6 ori rulajul în perioada de criză, alături de CEC Bank - care şi-a triplat operaţiunile valutare şi creditele acordate agenţilor economici în aceiaşi perioadă.

Greul exporturilor în acest an a fost asigurat de primii 100 de exportatori, care au realizat împreună peste 50% din încasările valutare, dintre care ANEIR a răsplătit liderii naţionali din principalele sectoare de export: "ALRO" Slatina -metalurgia neferoasă, "Philip Morris România" - industria tutunului, "Oltchim" Râmnicu Vâlcea - industria chimică, "J&R Enterprises" - industria confecţiilor, "Upetrom" - echipamente şi servicii în domeniul petrolului şi gazelor, "Schenker Romtrans" SA - transporturi şi expediţii internaţionale.

Criza a produs răsturnări semnificative în structura de export a României: unele ramuri s-au prăbuşit (industria cimentului, a petrolului, metalurgia, materialele de construcţii ş.a.), altele au marcat creşteri expolzive: produsele farmaceutice (ANEIR a premiat "Antibiotice" Iaşi şi "Romfarmachim"), articolele de menaj (Stirom), chimie ("Chimexim"), articole din piatră decorativă ("Owens Corning BM România"), tricotaje ("Tanex" Bucureşti), lenjerie (Grupul "Pasmatex" Timişoara), reparaţii avioane ("Romaero").

Între laureaţii ANEIR în acest an s-au numărat şi firme cu o importantă cotă de piaţă externă: Grupul "Uzinsider" (filtre industriale, echipamente metalurgice şi pentru industria cimentului, utilaje terasiere), "ANA Imep" (motoare electrice), IMSAT (echipamente electronice pentru industria construcţiilor de maşni), "Forsev" Turnul Severin (piese forjate), Grupul "Radox" (radiatoare din inox), "Silotrans" Constanţa (cereale), "B2B Consprod" Bucureşti (materiale de construcţie geosintetice şi geocompozite), "Simtex -OC" (certificarea sistemelor de calitate).

Reuşita exportatorilor din acest an s-a bazat, în principal, pe stabilitatea cursului de schimb, care a oferit siguranţa planurilor de afaceri şi o competitivitate reală a mărfurilor destinate pieţelor externe. Nu mai puţin relevantă este şi promovarea mai multor sute de firme la târguri şi misiuni economice externe din fondurile bugetare gestionate de Consiliul de Export şi Departamentul de specialitate din MECMA.

Din păcate, criza a lăsat urme adânci în viaţa multor companii: din cele aproape 25.000 firme exportatoare câte înregistra ţara noastră înainte de criză, circa 10.000 au fost eliminate de pe piaţa externă sau au intrat în faliment.

Dacă pe plan extern nu vor interveni fenomene neprevăzute, iar cursul de schimb se va menţine într-un palier de stabilitate, ţara noastră va avea şansa unui nou record post-decembrist în materie de export, ajugând la circa 40 miliarde euro - de aproape 5 ori mai mult decât primul record dobândit în anul 2000.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb