Primul seminar regional din anul 2011 cu tema "Managementul resurselor umane în funcţia publică" a fost organizat de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), în colaborare cu Instituţia Prefectului judeţul Cluj în perioada 16 - 18 martie, în Cluj - Napoca, potrivit unui comunicat de presă. În cadrul evenimentului au participat peste 150 de reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai serviciilor publice deconcentrate din judeţele Cluj şi Sălaj.
Reprezentanţii Agenţiei au prezentat în cadrul seminarului de la Cluj-Napoca informaţii despre competiţia EPSA 2011, organizată de Institutul European de Administraţie Publică, Maastricht (EIPA), precum şi despre Competiţia Inovaţie şi Calitate, ediţia a IV-a, organizată de ANFP.
Ideile inovatoare prezentate în cadrul seminarului regional de la Cluj-Napoca au fost: organizarea de grupuri de lucru cu liderii comunitari, în vederea soluţionării problemelor sociale existente la nivel local şi elaborarea unui set de competenţe unitare în domeniul resurselor umane, stării civile, etc., care să fie transmise secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale, pentru armonizarea aplicării legislaţiei.