Actualizare 16:00
Angajaţii din sectorul de mediu din România intenţionează să intre în grevă generală începând de luni, nemulţumiţi de discuţiile purtate cu ministrul Mediului referitoare la nivelul salarial din acest domeniu, informează surse din media.
"După ce ne vom consulta la nivel de organizaţie, vom decide care sunt paşii de urmat. Suntem hotărâţi să intrăm în grevă generală începând de luni, 18 aprilie. Vom protesta la Guvern pentru că doamna ministru a aruncat vina pentru problemele salariale în curtea Executivului. Majoritatea angajaţilor din sectorul de mediu sunt membri de sindicat afiliaţi la CNS Cartel Alfa", a declarat Ion Daniel, preşedintele Federaţiei Naţionale de Mediu 'Ecologistul', organizaţie membră CNS Cartel Alfa.
La rândul său, Valentin Neagoe, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, a arătat că ministrul Mediului a promis constituirea unui grup de lucru care să analizeze nemulţumirile sindicaliştilor din sector.
"Am mers la discuţii cu doamna ministru. Dumneai ne-a promis formarea unui grup de lucru care să analizeze nemulţumirile noastre şi să găsească soluţii pentru rezolvarea acestora. Sincer, ne-am săturat de grupuri de lucru. Ne vom consulta la nivel organizaţional şi vom decide ce vom face de acum încolo", a subliniat Valentin Neagoe, la finalul întâlnirii de astăzi cu ministrul de resort.
(D.P.)
--------
Actualizare 13:50 O delegaţie a protestatarilor de la Ministerul Mediului intră la discuţii cu ministrul de resort
O delegaţie a protestatarilor din Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, formată din maximum 7 persoane, va intra la discuţii cu ministrul de resort, Cristiana Paşca Palmer, anunţă surse din media.
(D.P.)
---------
Peste 100 de angajaţi din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Garda Naţională de Mediu (GNM) şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) protestează în faţa sediului ministerului de resort solicitând salarii mai mari, potrivit unor surse media.
"Îi înţeleg foarte bine, este o problemă reală pe care am observat-o când am preluat mandatul la Ministerul Mediului. Salariile din Ministerul Mediului sunt extrem de mici şi, din acest motiv, ne pleacă şi specialiştii. Îi înţeleg pe oameni şi le înţeleg frustrarea, însă după cum ştiţi lucrăm la nivelul Guvernului pentru a echilibra această situaţie. A fost o recomandare a jandarmilor de a ocoli protestatarii. Le-am comunicat că vreau să mă întâlnesc cu dânşii. O să am o scurtă discuţie cu o delegaţie a lor. Reglementarea situaţiei financiare a salariilor nu se poate face la nivelul Ministerului Mediului. Nu am ratat nicio ocazie de a aduce în discuţie problema aceasta colegilor din Guvern. Această Ordonanţă de urgenţă încearcă să echilibreze situaţia. Proiectul de ordonanţă este în lucru. Această ordonanţă pe care o adoptăm la nivel de Guvern încearcă să reglementeze o parte dintre discrepanţele salariale. Sunt foarte multe detalii tehnice. Acest proiect, cel puţin în primul draft, prevede creşteri salariale de până la 45%. O să am discuţii cu cei de la Resurse Umane să vedem ce soluţii se pot găsi. Soluţiile se găsesc în plafonul pe care îl avem. Am analizat mai multe variante, iar una este cea prin proiectul de Ordonanţă, iar alta este de nivel intern, despre care nu vă pot spune încă. Le cunosc situaţia, este o situaţie delicată", a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Cristiana Paşca Palmer, într-o conferinţă, conform unor surse din presă.
Funcţionarii din instituţiile de mediu scandează împotriva Guvernului şi conducerii Ministerului Mediului, afişând pancarte pe care sunt notate mesaje, precum "Vrem salarii decente" sau "Nu vrem să cerşim". De asemenea, protestatarii scandează "Ruşine Guvernului", "Ruşine Ministerului Mediului" şi "Demisia", anunţă sursa menţionată.
Conform mai multor protestatari, angajaţi în instituţiile de profil, cuantumul salariilor pe care îl primesc porneşte de la 900 de lei brut/lună şi ajunge la maximum 2.000 de lei brut/lună pentru un director de departament, lucru pe care aceştia îl consideră "inadmisibil şi ruşinos".
Protestul are loc în contextul în care, astăzi, este programată o conferinţă de presă comună susţinută de către ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer, şi preşedintele Administraţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), Dragoş Doroş, pe tema timbrului de mediu.
1. ce-am mai ras
(mesaj trimis de Stoian în data de 14.04.2016, 12:15)
Ei oricum nu fac nimic bun pentru mediu, ci doar rau. Singurii pe care i-ar putea deranja greva sunt distrugatorii de mediu, care nu mai obtin avizele. Singura activitate a acestui minister este sa asigure hartii acoperitoare pentru ilegalitatile de mediu.