ANGELA CRISTEA, REPREZENTANŢA COMISIEI EUROPENE "Există riscul ca deficitul bugetar al României să aibă cea mai mare creştere din UE"

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 martie 2017

Comisia Europeană (CE) este îngrijorată că ţara noastră ar putea să înregistreze, în acest an, cea mai mare creştere a deficitului bugetar din Uniunea Europeană, a avertizat, ieri, Angela Cristea, şeful Reprezentanţei CE în România.

Domnia sa a declarat, cu ocazia lansării Raportului economic pentru România 2017: "Raportul arată că ţara noastră a înregistrat, anul trecut, cea mai mare creştere economică din Europa: 4,9%. Dar, în acelaşi timp, raportul atrage atenţia asupra riscului ca, anul acesta, România să aibă cea mai mare creştere a deficitului public, din UE. Noi am primit asigurări de la Guvern că nu avem motive de îngrijorare, dar suntem ca acel părinte care îşi face întotdeauna griji ca nu care cumva să se îmbolnăvească copilul. Mai bine să fim îngrijoraţi şi să nu se întâmple nimic, să putem trage concluzia în raportul de anul viitor că ne-am făcut griji degeaba".

Potrivit afirmaţiilor doamnei Cristea, în România creşte inegalitatea socială, aceasta fiind o tendinţă consemnată din 2012.

"Constatăm scăderea sărăciei, dar şi creşterea inegalităţilor sociale. Acesta nu este un fenomen punctual, ci o tendinţă din 2012. Nu este specifică numai României, observăm asta şi în alte state din UE", a menţionat Angela Cristea.

Pe de altă parte, oficialul Comisiei Europene a spus că România nu va rămâne în urma altor ţări în privinţa vitezei de integrare în UE.

Amintim că unul dintre scenariile privind viitorul UE după ieşirea Marii Britanii din blocul european ia în calcul o Europă "cu mai multe viteze". Acest scenariu va lăsa libertate statelor să aibă o viteză de integrare mai mare sau mai mică, ceea ce a alimentat temerile potrivit cărora România ar putea rămâne în urma celorlalte ţări.

"Această temere nu este jusitificată, în contextul în care România ia parte la proiecte cu o viteză mare de integrare", a declarat doamna Cristea, subliniind: "În acest scenariu, cine va dori să facă mai mult în ceea ce priveşte integrarea, va face mai mult. Cine vrea sa facă mai puţin, va face mai puţin. Însă, nu ne propunem să împărţim UE în state care vor înainta mai rapid şi altele care să înainteze mai lent".

Angela Cristea a mai declarat că oficialii de la Bruxelles vor ca Marea Britanie să fie primul şi ultimul stat care iese din UE. Potrivit domniei sale, UE trebuie să acţioneze astfel încât să rămână relevantă pe plan internaţional. "Dacă nu schimbăm mersul lucrurilor aşa cum este el acum, UE va cădea în irelevanţă, în următoarele decenii", a avertizat doamna Cristea.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. [Text eliminat conform regulamentului]

    De unde a aparut si aceasta doamna si din ce bani este platita, care ne da lectii despre ceva ce Nu s-a intamplat si nici nu cred ca se va intampla. Ce rol are si cine i-a cerut parerea? De unde este aceasta ''experta'' care isi da cu parerea despre lucruri ce o depasesc total?

    Aceasta doamna CRISTEA ANGELAeste o femeie desteapta,a terminat A.S.E-ul si dupa terminarea facultatii A RAMAS IN CONTACT CU ACESTE ORGANISME eUROPENE,deci DE 25 DE ANI are ceva experienta.O cunosc din timpul facultatii,i-am urmarit cariera caci nu ne-am mai vazut si afirm ca este un om potrivit la locul potrivit.O zi buna,all !...

    1. Aceasta doamna competenta oare cum a ramas in contact cu organismele europene? O fi si ea un fel de MANOLE?

      Din aprilie 2011 ne tot avertizează experții recomandați de prietenii lor anonimi. Și după 6 ani avertismentele au rămas la fel. Anul trecut nu ne-au mai avertizat pentru că s-au semnat contractele importante.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb