Angela fără Merkel

Numele înseamnă un destin! Iar, destinul actualului Cancelar al Germaniei este pe cale să facă un viraj periculos. Unul, care ar putea să o scoată, definitiv, din zona rezervată de Istorie oamenilor cu vocaţie de monument.

Dacă aş întreba într-o staţie de metrou, să zicem, o mie de trecători, nu doar în România, ci chiar în Germania, dacă ştiu cine este doamna Dorothea Sauer nu sunt sigur că am să primesc măcar unul-două răspunsuri exacte. Cancelarul Germaniei, doamna Merkel, nu mai este de mult soţia domnului Merkel, cam de prin 1982! Cu toate acestea, după divorţ i-a păstrat numele, iar la căsătoria cu distinsul profesor chimist Joachim Sauer, în 1998, nu a luat nici numele acestuia, nici nu a revenit la numele ei de familie, ci l-a păstrat în continuare pe al domnului Merkel!!! Cît despre Dorothea, al doilea nume de botez al doamnei Cancelar, el nu se potriveşte nici cu Merkel, nici cu Sauer, în schimb se lipeşte de minune cu numele de familie, Kasner, germanizare a numelui polonez, la care a recurs bunicul Ludwig Kazmierczak, după stabilirea în Germania.

Ce se va schimba în politica Germaniei, a Europei şi mai larg în relaţiile dintre marile puteri ale lumii, după ieşirea din scenă a celei care a vrut şi a reuşit în bună parte să rămînă ascunsă sub un nume de împrumut?

Nu încape nici o îndoială, plecarea inevitabilă a doamnei Merkel din postura de Cancelar al Germaniei va produce intense turbulenţe pe scena internă. Lunga dominaţie a Creştin Democraţilor va lua sfîrşit, lăsînd locul unei posibile restructurări a raporturilor nu doar cu Social Democraţii, ci şi a celor dintre "partidele tradiţionale" şi "soluţiile alternative".

Istoria impresionantă a ecologiştilor în politica germană a ultimelor decenii arată faptul că, mai mult decît Franţa, Marea Britanie sau Italia, politica din Germania poate hrăni şi integra soluţii ne-canonice. Eroziunea istorică a "dinozaurilor" UCD şi SPD va fi în continuare accelerată, iar restructurarea polilor de putere mai mult decît un simplu joc de ajustare. Foarte probabil, reaşezarea nu se va realiza într-un singur ciclu electoral; va fi nevoie de mai multe pentru ca alegătorii germani să decidă în ce fel va fi condusă politica în era post-Merkel şi de către cine. Oricum ar fi, politica voluntaristă în materie de imigraţie, bazată pe sloganul împrumutat din posterele lui Howard J. Miller (We Can do It!) va fi radical schimbată. Sindromul de respingere, vizibil în aproape toate landurile în care problemele imigraţiei nu pot fi tratate doar cu lozinci, unde se înregistrează tensiuni sociale importante, iar cheltuilile publice au trebuit să fie brusc şi simţitor mărite pentru a face faţă temelor de securitate, de stabilizare, de triere şi integrare socială a mii şi sute de mii de oameni, va avea ca efect important şi de durată slăbirea politicii la centru şi întărirea fiefurilor locale, ale politicii din landuri. Sindromul figurii dominante care, după ieşirea din scenă, lasă un lung anotimp de secetă în materie de lideri, nu este o noutate în Europa post-belică. În Germania, prima dată, consecinţele sale vor fi resimţite abia după plecarea doamnei Merkel.

Inevitabil, poziţia Germaniei în problemele europene va fi slăbită, cel puţin pentru o perioadă semnificativă de timp. Oricine ar urma la conducerea Cancelariei şi va încerca să încalţe ciubotele domnei Merkel pentru a tropăi prin Europa, cu acelaşi aplomb, va constata că încălţările cu pricina îi sunt mult prea mari, iar exerciţiul are toate şansele să fie luat de ceilalţi parteneri în derîdere, mai degrabă decît în serios. "Construcţia europeană" este îngheţată şi aşa va rămîne mulţi ani, indiferent de cine va conduce guvernele din Germania sau Franţa, prinsă între forţele care, pe de o parte, vor să salveze proiectul forţînd saltul spre Statele Unite ale Europei, iar pe de altă parte de forţele care cer relocalizarea şi renaţionalizarea politicilor, de la cele economice, la cele privind emigraţia/circulaţia persoanelor şi de la cele privind formulele de asistenţă socială, la cele privind soluţiile de gestiune a crizelor.

Celălalt punct nodal pentru dinamica Germaniei în politica globală se află pe axa Washington-Moscova. Merkel este primul cancelar post-belic care a crezut că poate şi a îndrăznit să încerce să schimbe localizarea Berlinului pe această axă, din poziţia pe care o stabiliseră regulile războiului rece, slab amendate cu schimbările de după reunificare. Merkel a răcit relaţia cu Washingtonul, reproşînd direct lipsa de "paritate a loialităţilor". Noi suntem parteneri loiali ai Americii, am dovedit-o şi o dovedim, iar voi ne spionaţi telefoanele, inclusiv pe al meu!!! Al Cancelarului Germaniei!!! Doar că nu le-a spus, din politeţe, evident, "să vă fie ruşine, măgarilor!". Pe de altă parte, sîrguinţa şcolară a Angelei Merkel la limba rusă, (pe acelaşi plan cu matematica şi chimia!), a rezonat foarte interesant cu capacitatea de exprimare în limba lui Goethe a primului lider de la Kremlin, de la Lenin încoace!!! Întărirea relaţiei Berlin-Moscova s-a făcut pe toate dimensiunile, de la economie, la ştiinţă şi politică, iar asta nu doar de la încheierea războiului rece încoace. Nu neapărat în detrimenul relaţiilor cu SUA, dar în bună măsură la concurenţă. Din perspectiva celuilalt mal al Atlanticului, doamna Merkel nu a avut o "presă" prea bună, nici la Casa Albă, nici la Departamentul de Stat. Plecarea ei de la butoanele politicii germane va declanşa un suflu de uşurare care s-ar putea auzi, pînă la noi, în Europa.

În sfîrşit, dimensiunea ascunsă, ori mai puţin vizibilă, a politicii Germaniei: Asia! China, Coreea de Sud şi, într-o măsură mai mică, Japonia. Funcţionarea economiei şi a societăţii germane depinde de această relaţie, iar Germania a construit punţi, relaţii economice, sociale şi culturale extinse cu partea cea mai dinamică a lumii de astăzi, încă de la jumătatea anilor 70. Problema Germaniei pe dimensiunea politică este, însă, reticeţa partenerilor. China nu uită relaţia Berlinului cu Tokio din perioada războiului al doilea mondial; Japonia ştie că interesele economice ale Germaniei sunt uriaşe în China; Coreea de Sud este blocată politic în relaţia cu Nordul, iar nodul gordian nu poate fi tăiat decît de voinţa reunită a Statelor Unite şi a Chinei. Pe de altă parte, nici Rusia, nici Statele Unite nu sunt neapărat încîntate să se împiedice de concurenţa germană în spaţiul asiatic, pe care se află în competiţie între ele. Cum proiecţia militară a puterii sale rămîne veriga slabă a ecuaţiei germane (aşa vrea Constituţia!), foarte probabil că nu Cancelarul viitor al Germaniei va face cu adevărat politica pentru Asia, ci tot mediul de afaceri şi oamenii care fac să se învîrtă rotiţele precise ale mecanismului economic.

Ce se va întîmpla cu lumea după ce doamna Angela-Dorothea va rămîne doar doamna Sauer? Ceea ce ştim sigur este că monumentele tip "Merkel" nu vor mai apărea chiar aşa curînd, pe cît credeam pînă de curînd, dacă vor mai apărea vreodată!