Angela Merkel "scufundă" acţiunile Deutsche Bank şi împinge UE către dezintegrare

Comparaţia Deutsche Bank cu o "versiune" mărită de douăzeci de ori a băncii de investiţii Lehman Brothers, care a intrat în faliment la începutul crizei financiare globale, a început să apară tot mai des în presa financiară internaţională.

Ultima amendă anunţată de Departamentul de Justiţie din Statele Unite, de circa 14 miliarde de dolari dar negociabilă, a reprezentat proverbiala picătură care umple paharul pentru cea mai mare bancă din Germania, al cărei deficit de capital ameninţă nu doar sistemul bancar intern, ci însăşi existenţa monedei unice europene.

În acest context, revista germană Focus a scris, la sfârşitul săptămânii trecute, că "Angela Merkel exclude orice ajutor de stat acordat Deutsche Bank", iar investitorii au reacţionat puternic la deschiderea şedinţei de tranzacţionare de ieri. De asemenea, guvernul de la Berlin nu doreşte să se implice nici în disputa dintre DB şi justiţia din SUA.

Acţiunile Deutsche Bank (n.a. simbol bursier DBK) au scăzut cu aproape 7%, până la un nou minim istoric, şi au făcut încă un pas mare către pragul psihologic de 10 euro (vezi graficul), iar capitalizarea bursieră a băncii a scăzut la circa 14,5 miliarde de euro.

O cădere masivă a înregistrat şi preţul obligaţiunilor convertibile în capital de rang I emise de DB, care vor fi primele supuse procedurii de bail-in în caz de necesitate. Valoarea emisiunii din 2014 este de 1,75 miliarde de euro, la un cupon de 6% şi un rating B+. Preţul lor a scăzut ieri la Stuttgart până aproape de 72% din valoarea nominală, iar randamentul a urcat până la 7,2% conform estimărilor Financial Times.

În aceste condiţii, revista Barrons se întreabă dacă "omul bolnav al Germaniei nu va infecta pieţele globale".

Îngrijorarea este legitimă, având în vedere gradul ridicat de incertitudine cu privire la riscurile "ascunse" în bilanţul DB. La sfârşitul T2 2016, DB înregistra active totale de 1,8 trilioane de euro, echivalentul a circa 60% din PIB-ul Germaniei, în timp ce activele ponderate la risc, în funcţie de care se estimează gradul de capitalizare, erau de 402 miliarde de euro, corespunzătoare unei ponderi de risc medii de 22,3%.

Capitalul de rang I al băncii era de 48,07 miliarde de euro, după cum se arată în raportul financiar, în timp ce rata de adecvare a capitalului CET1 (Common Equity Tier 1) era de 10,8%.

Problema cea mai mare, adică portofoliul de derivate cu o valoare noţională de circa 50 de trilioane de euro şi o valoare netă în jurul a 18 miliarde de euro, se află, însă, în afara bilanţului şi depinde în mod fundamental de stabilitatea contrapartidelor. Din păcate, nimeni nu ştie care vor fi efectele unei reacţii în lanţ care poate porni de la implozia şi naţionalizarea Deutsche Bank.

Da, naţionalizare, pentru că, în ciuda poziţiei oficiale, este greu de crezut că Berlinul va asista pasiv la deschiderea unei găuri negre pentru economia Germaniei. Puţin probabilă este şi aplicarea procedurii de bail-in pentru DB, ale cărei efecte sunt la fel de dezastruoase.

Într-o intervenţie la televiziunea Bloomberg, Andreas Utermann, director de investiţii la Allianz Global Investors AG, a susţinut că guvernul german trebuie să salveze Deutsche Bank dacă situaţia se va înrăutăţi şi mai mult, exprimându-şi astfel neîncrederea în declaraţiile oficiale.

După tăcerea apăsătoare de la sfârşitul săptămânii, un purtător de cuvânt al cancelarului Merkel a precizat că "nu există motive pentru speculaţiile din jurul unui posibil ajutor de stat", conform unei ştiri Reuters.

Agenţia de ştiri a preluat şi un comunicat de presă al băncii, unde se arată că "John Cryan nu a cerut niciodată cancelarului german să intervină pe lângă Departamentul de Justiţie din SUA", deoarece "Deutsche Bank este hotărâtă să-şi rezolve singură problemele".

După cum se observă, purtătorul de cuvânt al DB nu a spus nimic despre ajutorul de stat pentru recapitalizare, banca susţinând în continuare că "nu se pune problema unei majorări a capitalului, deoarece sunt îndeplinite toate cerinţele de reglementare". Oare chiar aşa de uşor au uitat oficialii DB lecţiile fazei acute a crizei globale, când bănci "bine capitalizate", inclusiv în Europa, s-au prăbuşit tocmai după primirea notelor de trecere în testele de stres?

În urma deciziei cancelarului german de a nu oferi sprijinul statului pentru DB, analistul american Martin Armstrong a scris pe blogul său că "Angela Merkel trebuie să fie cel mai slab politician din istorie în ceea ce priveşte înţelegerea economiei" şi a ajuns în stadiul în care "este incapabilă să ia o decizie raţională".

În opinia lui Armstrong, aplicarea procedurii de bail-in pentru Deutsche Bank va conduce la "zdrobirea economiei Germaniei, iar rezultatul probabil este distrugerea monedei unice".

Dacă cea mai mare bancă a Germaniei va ajunge în această situaţie, un proces deflaţionist masiv se va declanşa în Europa, proces a cărui inversare este peste puterile Băncii Centrale Europene, după cum mai arată analistul american.

Când opoziţia premierului Margaret Thatcher faţă de integrarea Marii Britanii în Europa a ajuns să ameninţe visurile celor de la Bruxelles, propriul său partid a organizat o "execuţie" sumară în urma căreia a fost scoasă din politică.

Angela Merkel a făcut greşeli mult mai mari în calitate de conducător al poporului german, mai ales de la declanşarea crizei financiare globale, însă maşinăria de partid şi sprijinul formaţiunii CSU (Uniunea Creştin-Socială din Bavaria) i-au asigurat menţinerea în fruntea guvernului.

Din nefericire pentru ambiţiile politice ale cancelarului german, cererile pentru demisie s-au înmulţit şi au devenit tot mai virulente, mai ales de când a devenit evident dezastrul politicii sale privind imigraţia. Dar nici acest "detaliu" nu o împiedică să ia în considerare a nouă candidatură la alegerile de anul viitor.

Deutsche Bank nu este, însă, deloc un detaliu, ci va reprezenta ultima greşeală a cancelarului Merkel. Dacă poziţia sa nu va cunoaşte o schimbare radicală în perioada următoare, "rotiţele" sistemului politic se vor pune rapid în mişcare şi vor dovedi, sub acoperirea unor justificări "democratice" imbatabile, că numele "învingătorului" în "confruntarea" dintre Angela Merkel şi Deutsche Bank nu a fost niciodată sub semnul întrebării.