Cancelarul german Angela Merkel a început astăzi o vizită de trei zile în China, a şaptea în această ţară de la începutul mandatului (22 noiembrie 2005), agenda discuţiilor cu oficialii de la Beijing fiind dominată de teme economice şi comerciale, informează AFP.
Merkel este însoţită de o delegaţie de antreprenori germani. Cancelarul a aterizat la Chengdu, în sud-vestul Chinei, unde s-a întâlnit cu oficiali locali, apoi s-a îndreptat către Beijing, pentru o întrevedere cu premierul Li Keqiang. Oficialul de la Berlin are programată şi o întâlnire cu preşedintele chinez Xi Jinping.
Pentru Germania (cea mai mare economie europeană), China este o piaţă esenţială, de dezvoltarea căreia au beneficiat în special producătorii germani de autoturisme şi utilaje. Mai mult: Germania reprezintă un partener important pentru China din perspectiva tehnologiilor avansate ale companiilor germane, consideră jurnaliştii de la AFP.
China este cea mai mare piaţă de export din Asia pentru companiile germane, cu vânzări de 67 miliarde euro anul trecut. În acelaşi timp, Germania constituie cea mai mare piaţă europeană pentru China, cu exporturi de 73 miliarde euro în aceeaşi perioadă.
Chestiunea complicată a respectării drepturilor omului în China ar putea fi abordată în discuţiile private cu cei doi oficiali, o abordare considerată de germani mai eficientă decât criticarea publică a Beijingului. Divergenţele în această privinţă abundă, începând cu o expoziţie de amploare la Beijing dedicată artistului disident Ai Weiwei, cea mai mare organizată până în prezent. Weiwei, însă nu a putut participa, din cauza unei interdicţii impuse de autorităţile din Beijing.