Angela Toncescu, CSA: "Brokerii au reuşit să nu fie afectaţi de efectele crizei"

F.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 23 martie 2011

Angela Toncescu: "Negocierea contractelor de asigurare şi reasigurare a adus brokerilor venituri în sumă de 510,9 milioane lei".

Angela Toncescu: "Negocierea contractelor de asigurare şi reasigurare a adus brokerilor venituri în sumă de 510,9 milioane lei".

Afacerile brokerilor de asigurări au scăzut mai puţin decât ale asiguratorilor

Primele intermediate de brokerii de asigurare au scăzut uşor anul trecut, cu 0,5%, la 3,19 miliarde de lei, pe fondul reducerii pieţei asigurărilor cu 5,7%, la 8,36 miliarde de lei, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu.

"Comparativ cu 2009, volumul de prime intermediate de către brokerii a scăzut nesemnificativ, cu numai 0,5%. Acest procent este mult mai mic decât scăderea cu 5,7% a subscrierilor de către asigurători, fapt care arată că brokerii au reuşit, prin eforturi susţinute, să nu fie afectaţi de efectele crizei economice. De altfel, dacă subscrierile nu s-ar fi contractat în 2010 cu 5,7%, gradul de intermediere prin brokeri ar fi rămas la nivelul din 2009", a spus Toncescu, citată de Mediafax.

Ponderea primelor intermediate de firmele de brokeraj în total piaţă a crescut însă cu două puncte procentuale, la 38,2%.

Potrivit datelor CSA, piaţa de brokeraj este foarte concentrată, circa 83% din primele intermediate fiind realizate de un număr de 100 de brokeri, dintr-un total de 530 de brokeri autorizaţi să funcţioneze la finele anului 2010.

"Negocierea contractelor de asigurare şi reasigurare a adus brokerilor venituri în sumă de 510,9 milioane lei, în creştere cu 7% faţă de 2009. Acest tip de venituri reprezintă 95,3% din veniturile totale realizate din activitatea de brokeraj", a mai spus preşedintele CSA.

Regularizările de daune, care au fost realizate de un număr de 26 de brokeri în 2010, au generat venituri de circa 11,6 milioane lei, nivel similar cu cel din anul anterior.

Celelalte tipuri de venituri din activitatea de brokeraj au fost în sumă de 13,6 milioane lei, nivel similar cu cel din 2009.

"În total, veniturile realizate din activitatea de brokeraj în 2010 au fost în sumă de 536,1 milioane lei, în urcare cu 6% comparativ cu 2009. De altfel, acest ritm anual de creştere a veniturilor totale din activitatea de brokeraj a fost mai bun decât cel înregistrat în anul anterior, de 3%", a spus Toncescu.

Preşedintele CSA a afirmat că potenţialul asigurabil din România este în continuare foarte ridicat, însă pentru a creşte gradul de intermediere este absolut obligatorie continuarea eforturilor de pregătire profesională a brokerilor de asigurare şi a intermediarilor, în general, dar şi a eforturilor de educare a publicului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb