Anghel, BVB: "Avem nevoie de listarea Hidroelectrica pentru a ridica bursa la nivel de piaţă emergentă"

A.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 aprilie 2016

Anghel, BVB: "Avem nevoie de listarea Hidroelectrica pentru a ridica bursa la nivel de piaţă emergentă"

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are în prezent cel mai scăzut rating posibil, cel de piaţă de frontieră, şi are nevoie, pentru a fi ridicată la rangul de piaţă emergentă, de mai multă lichiditate, care poate fi adusă de listarea Hidroelectrica, a declarat, marţi, Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, în cadrul unei conferinţe pe teme financiare.

"Pentru piaţa de capital, suntem la treapta cea mai de jos din punctul de vedere al riscului investiţiilor. Suntem consideraţi piaţă de frontieră. Vrem să fim upgradaţi la rangul de piaţă emergentă, iar pentru aceasta ne lipseşte lichiditatea. Listarea Hidroelectrica, cu o valoare consistentă de free-float, va reuşi să acopere această gaură, chiar dacă procesul este relativ îndelungat şi nu se va întâmpla peste noapte", a arătat Anghel, potrivit Agerpres.

În opinia sa, Hidroelectrica ar trebui să listeze 20-22% din acţiunile sale, nu 15%, cum prevede hotărârea de Guvern emisă în acest sens.

"Sperăm că şi Fondul Proprietatea va vinde din acţiuni. Hidroelectrica este cel mai mare minus pe care trebuie să îl acoperim cumva. Nu văd de ce o companie de stat nu şi-ar dori să fie transparentă", a adăugat reprezentantul BVB.

Potrivit acestuia, dacă Hidroelectrica ar fi fost listată în urmă cu 10 ani, nu ar mai fi existat problema "băieţilor deştepţi" din energie.

Hidroelectrica este cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie din România. Guvernul are în plan listarea unui pachet de 15% din acţiunile companiei la bursă, după ieşirea acesteia din insolvenţă.

Hidroelectrica se află în insolvenţă pentru a doua oară, din februarie 2014. Societatea a mai fost în reorganizare judiciară şi în perioada iunie 2012 - iunie 2013.

Remus Borza, administratorul judiciar al companiei, a declarat săptămâna trecută, într-un interviu pentru agenţia de presă, că Hidroelectrica, teoretic, ar putea cere ieşirea din insolvenţă pe 6 aprilie, data când se vor judeca ultimele patru contestaţii, însă, practic, acest lucru se va face în următoarele două luni.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. daca le mutam pe toate la Londra nu o sa mai obtinem niciodata ratingul

    Dl Anghel are dreptate pe fond. De fapt, acesta e un posibil obiectiv, privind prin prisma interesului BVB. Aici si acum conteaza forma. Pentru acest motiv, Min Energiei trebuie sa formuleze obiectivele din perspectiva statului. Hidro listata cu problemele structurale actuale va fi discountata major. O structura de alocare nechibzuita sau o listare duala nu conduce la atingerea obiectivului enuntat de dl Anghel. Subiecttul merita o dezbarere.

    1. Doi milogi..dumitrascu sa ne spuna ce obiective a avut el in cap cu listarea electrica pentru ca milioanele din ipo vor ajunge pana la urma la fp si mai departe la vulturi... nicidecum in investitii in romania. Cum spuneam..doi milogi

    Sa-si listeze la bursa afacerea lor nu patrimoniul poporului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb