Treizeci şi cinci de oameni originari din India (cel mai probabil imigranţi clandestini), dintre care unul a murit în timpul călătoriei, iar ceilalţi suferă de deshidratare şi hipotermie, au fost descoperiţi într-un container de pe un vapor sosit în portul din Tilbury (estul Angliei), venind din Belgia, au anunţat astăzi autorităţile britanice, poliţia menţionând că a deschis un dosar pentru omor, transmite presa străină.
"După ce le-au fost acordate îngrijiri de personalul de pe ambulanţă, toţi pacienţii au fost transportaţi în spitalele din împrejurimi. Şapte au fost transportaţi la Southend Hospital, nouă la spitalul Whitechapel, din Londra, iar 18 la spitalul din Basildon", a declarat un purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă din estul Angliei.
La rândul său, un purtător de cuvânt al spitalului din Basildon a afirmat că instituţia acordă îngrijiri pentru şapte copii.
Un reprezentant al poliţiei din Essex susţine că vaporul pe care se afla containerul cu imigranţi venea din localitatea belgiană Zeebruges. Poliţia a precizat că personalul portuar a fost alertat de strigăte şi zgomote de lovituri, fiind declanşată o anchetă pentru omucidere, după ce s-a constatat decesul unuia dintre imigranţii clandestini.
Trevor Rowe, şeful poliţiei din Essex, a menţionat că, până acum, singura informaţie privindu-i pe cei descoperiţi este că provin din India. Oficialul a mai spus că există aproximativ 50 de containere pe vapor, iar căutările continuă, pentru depistarea altor eventuali pasageri clandestini.
Autorităţile britanice colaborează cu cele belgiene în această anchetă.