ANI nu a făcut recurs la admiterea contestaţiei lui Iohannis în procesul privind conflictul de interese

Elena Deacu
Anticorupţie / 4 august 2015

Actualizare 17:30 Motivare: Iohannis nu a luat o decizie în beneficiul tipografiei FDGR, nefiind în conflict de interese

Klaus Iohannis nu a fost în conflict de interese atunci când, ca primar al Sibiului, a semnat un contract cu o tipografie a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), al cărui preşedinte era, deoarece nu a avut vreun drept privind alegerea firmei, motivează Curtea de Apel Alba Iulia.

Instanţa a făcut publică motivarea deciziei din 10 iunie prin care a respins raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care, în august 2013, l-a acuzat pe Iohannis de conflict de interese în cazul unui contract semnat în decembrie 2010, din postura de primar al municipiului Sibiu, cu SC Tipografia Honterus SRL, deţinută de FDGR, al cărui preşedinte era atunci.

Potrivit motivării, după cum rezultă din dispoziţiile art.75 din Legea nr.393/2004, pentru existenţa conflictului de interese este imperios necesar să se stabilească participarea alesului local la luarea unei decizii a autorităţii publice din care face parte, decizie care ar putea prezenta un beneficiu pentru orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia sau o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.

Pe 3 decembrie 2010, a fost demarată de Primăria Sibiu procedura de atribuire a contractului de Servicii de informare si publicitate in vederea implementării proiectului POS CCE SMIS 4915 prin publicarea in SEAP a invitaţiei de participare, deşi valoarea estimată a contractului a fost de 3.910,88 euro (sub 15.000 euro, prag valoric sub care, art. 19 din OUG nr. 34/2006 permitea încredinţarea directă a contractului de achiziţie publică).

Totodată, în vederea atribuirii contractului de prestări servicii, a fost constituită comisia de evaluare a ofertelor, căreia i-a aparţinut exclusiv alegerea câştigătorului şi din care Iohannis nu a făcut parte, se arată în motivare.

"Practic, reclamantul, semnând contractul de prestări servicii nr.71/23.12.2010 cu S.C T.H. S.R.L., a îndeplinit o obligaţie legală stipulată de dispoziţiile art.204 din OUG nr. 34/2006 conform cărora «Autoritatea contractanta are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publica cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare, pe baza propunerilor tehnice şi financiare cuprinse în respectiva ofertă»", notează judecătorul.

Altfel spus, Iohannis "nu a avut nici un moment drept de opţiune cu privire la alegerea câştigătorului, respectiv între a semna sau nu contractul", potrivit instanţei.

"Astfel, în condiţiile în care nu a îndeplinit nicio atribuţie pe parcursul procedurii de achiziţie, nu a participat la luarea unei decizii în ceea ce priveşte atribuirea contractului Tipografiei Honterus, semnarea contractului fiind realizată în baza legii şi nu în urma unui proces deliberativ, nu se poate susţine că reclamantul s-ar afla în conflict de interese", conchide judecătorul.

---

Curtea de Apel Alba Iulia transmite că nu a înregistrat până astăzi niciun recurs al Agenţiei Naţionale de Integritate împotriva admiterii contestaţiei formulate de Klaus Iohannis în procesul în care acesta este acuzat de conflict de interese.

În iunie, instanţa din Alba a admis contestaţia formulată de Klaus Iohannis în acest proces şi a dispus anularea unui raport de evaluare întocmit de ANI privind încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către fostul primar al Sibiului.

Soluţia CA Alba Iulia în acest dosar, pronunţată în 10 iunie, nu era definitivă, putând fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, competenţa de soluţionare a recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

CA Alba Iulia a comunicat ANI, prin poştă, decizia luată în acest dosar, în data de 9 iulie, după motivarea sentinţei, a menţionat Cosmin Muntean.

Practic, instanţa din Alba Iulia a admis în 10 iunie în parte contestaţia formulată de reclamantul Klaus Iohannis în contradictoriu cu ANI şi în consecinţă a dispus anularea punctelor 1 şi 2 din raportul de evaluare nr. 35687/G/II/08.08.2013 întocmit de ANI sub aspectul conflictului de interese în materie administrativă. CA Alba Iulia a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă cu privire la punctul 3 al aceluiaşi raport de evaluare, care dispunea sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru cercetarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese în materie penală, a menţionat Cosmin Muntean.

CA Alba Iulia a judecat acţiunea în contencios administrativ intentată de Klaus Iohannis împotriva ANI, care, în 2013, l-a acuzat de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, întrucât a semnat, în decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Klaus Iohannis a deţinut funcţia de preşedinte al FDGR în perioada 2002 - 2013.

În martie 2014, CA Alba Iulia a dispus suspendarea judecării procesului intentat ANI de către, la vremea respectivă, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, după ce Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a transmis instanţei că este începută urmărirea penală. După ce Parchetul a închis dosarul penal, CA Alba Iulia a fost sesizată cu o cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de către Iohannis.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii în august 2013, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală de către Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu şi SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deţinută de Forumul Democrat al Germanilor din România. Obiectul contractului semnat, în opinia ANI, cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ şi penal de către Klaus Iohannis constituie servicii de informare şi publicitate în vederea implementării unui proiect finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Potrivit sursei citate, Iohannis a aprobat, în perioada ianuarie - iunie 2011, trei facturi fiscale în vederea efectuării plăţilor către prestator (SC Tipografia Honterus SRL).

Conform ANI, primarul Sibiului nu ar fi respectat dispoziţiile art. 75, lit. b) şi f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, potrivit cărora "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia (...) f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb