ANM: Starea de vegetaţie a culturilor agricole va fi, în general, bună şi medie

Adina Lateş
Companii / 11 noiembrie 2015

Ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura normal pe majoritatea suprafeţelor agricole, starea de vegetaţie a plantelor fiind, în general, bună şi medie, potrivit prognozei agrometeorologică, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi valabilă în 11 - 17 noiembrie.

În intervalul menţionat va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, pe întreg teritoriul agricol al ţării. Astfel, temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între 4 şi 19 grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind cuprinse între un grad şi 11 grade Celsius, în majoritatea regiunilor agricole.

De asemenea, temperatura maximă a aerului se va situa între 9 şi 24 de grade Celsius, în cea mai mare parte a ţării, în timp ce minima aerului va fi cuprinsă între zero şi 13 grade Celsius, la nivelul întregii ţări.

La nivelul solului agricol (adâncimea de 10 cm), temperatura medie diurnă va prezenta valori cuprinse între 6 şi 18 grade Celsius, în toate zonele de cultură, favorabile continuării proceselor de creştere şi dezvoltare la speciile de toamnă semănate până în prezent. În următorul interval se prognozează ploi locale, reduse cantitativ, acestea fiind însoţite de intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toată ţara.

Potrivit ANM, aprovizionarea cu apă în stratul de sol 0-20 cm în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare şi local apropiate de optim, în majoritatea zonelor de cultură ale ţării. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi puternică) se vor înregistra în nordul şi nord-estul Moldovei, centrul şi sudul Dobrogei, estul Munteniei, nord-estul Banatului, sud-vestul Transilvaniei.

În ceea ce priveşte starea de vegetaţie a culturilor agricole şi în condiţiile agrometeorologice menţionate, ritmurile vegetative ale culturilor de toamnă se vor desfăşura pe ansamblu normal pe majoritatea suprafeţelor agricole, starea de vegetaţie a plantelor fiind în general bună şi medie.

În funcţie de data semănatului, culturile de orz şi grâu de toamnă vor înregistra fazele de germinare (60-100%), răsărire (30-100%), apariţia frunzei a treia (20-100%) şi înfrăţire (10-40%), iar sub aspect fenologic, rapiţa semănată în epoca optimă se va afla la răsărire (20-100%) şi înfrunzire (4-13 frunze), în aproape toate regiunile agricole.

Totodată, speciile pomicole şi viticole îşi vor continua maturarea lemnului/coardelor şi îngălbenirea/căderea fiziologică a frunzelor, în toate plantaţiile.

Lucrările agricole de sezon (eliberarea terenurilor de resturi vegetale, arături de toamnă, fertilizări) se vor desfăşura în condiţii bune, conform prognozei de specialitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb