Agenţii economici au vacante, la nivel naţional, 9.421 de posturi, cele mai multe fiind disponibile în Bucureşti, respectiv 1.797, a anunţat astăzi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), conform unui comunicat de presă.
Pe locurile următoare se situează judeţele Cluj (951), Prahova (574) şi Braşov (495). Cele mai puţine locuri de muncă sunt disponibile în judeţele Sălaj (13), Caraş-Severin (10), Bacău (5), potrivit ANOFM.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.258 locuri de muncă, în timp ce pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 8.163 locuri de muncă.