Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează, ca în fiecare an, la nivel naţional, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 20 aprilie, se arată într-un comunicat al instituţiei, dat astăzi publicităţii.
Conform documentului, evenimentul se va desfăşura la nivelul celor 41 de agenţii judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, şi se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, sau celor care doresc să se orienteze/reorienteze profesional.
Reprezentanţii ANOFM precizează că organizarea bursei locurilor de muncă, măsură activă destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă, este una din măsurile active care vine în sprijinul celor care se află în căutarea unui loc de muncă
Obiectivul principal al Bursei Generale a Locurilor de Muncă îl constituie creşterea gradului de ocupare, existând posibilitatea interacţiunii directe dintre angajator şi solicitant.
În viziunea ANOFM, Bursa Generală a Locurilor de Muncă "reprezintă o oportunitate pentru toţi cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă interesaţi de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru a putea astfel să aleagă un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale, sau în ultimă instanţă, să se orienteze/reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung".
Potrivit sursei citate, angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante şi sunt interesaţi să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, pot depune situaţia privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, sau le pot transmite pe adresele de e-mail ale instituţiilor din subordinea ANOFM.